DIVIZIA A: Știința Municipal Dedeman Bacău a realizat cea de a 15-a victorie din tot atîtea posibile în campionatul ligii secunde masculine de handbal, seria I. Evenimentul s-a petrecut pe 3 februarie, la Piatra Neamț, pe terenul celei de a doua clasate din serie, LPS. Știința a învins la 11 goluri diferență, 34-23 (20-11), în etapa I a turului al doilea, mult mai clar decît o făcuse în prima etapă de campionat, cînd a cîștigat la limită. Lideră autoritară, echipa băcăuană pregătită de Gabriel Armanu ține să promoveze în liga națională cu punctaj maxim. Din cele cîte s-au văzut și petrecut pînă acum, nimeni nu poate să-i stea în cale în tentativa sa de a urca pe prima scenă.
Spiridon și Brezan sînt cei care au apărat, pe rînd, poarta băcăuană. Antrenorul-jucător Gabriel Armanu este de părere că „meciul s-a rezolvat încă din prima sa parte. Apărarea a mers foarte bine și apoi am cules roadele”. De altfel, Armanu a declarat în mai multe rînduri că va pune mare accent pe evoluția echipei sale în prima parte a jocului pentru a nu lăsat loc tremuratului picioarelor și strînsului din dinți spre finalul acestuia. Cu alte cuvinte, vrea să evite complicațiile.
Pentru Știința au marcat: Bondar (10 goluri), Rotaru (5), Armanu (5), Tancău (4), Păunică (3), Anca (2), Bursuc (1), Grigorie (1), Hornea (1), Petrea (1). (Marius AMBROZIE)va pune mare accent pe evoluția echipei sale în prima parte a jocului
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.