Știrile Zilei
19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR • 19:46 [Top Story] — Cășuneanu a dat în judecată Primăria și Consiliul Local Bacău și cere anularea PUZ-ului pentru Stadionul Municipal • 18:43 [Top Story] — FOTO! Podul de la Ciobănuș: drumul tehnologic, gata la finalul săptămânii. Benea acuză CJ Bacău pentru două săptămâni de întârzieri • 18:04 [Top Story] — Nereguli grave în programul „Masă sănătoasă” din Bacău: 6 firme, cu activitatea suspendată. Amenzi de 230.000 de lei • 15:31 [Actualitate] — Circulația pe Aleea Parcului se închide parțial timp de 45 de zile, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare • 12:56 [Expert] — Cum să protejăm mediul la noi acasă? Află câteva sfaturi practice și reguli simple de la SOMA Bacău • 07:27 [Top Story] — Adrian Gavriliu câștigă definitiv procesul cu primarul Viziteu. Trebuie reintegrat la conducerea CSM Bacău și primește salariile din urmă • 06:56 [Top Story] — DAN AIR explică de ce a cerut insolvența: Creditorii amenință să blocheze zborurile. Compania vrea să evite un nou caz BLUE AIR

Bîlbîială cu cadavrele porcilor morți de pestă

Administrator

Confirmarea celor trei focare de pestă porcină în județul Bacău a dat naștere la tot felul de idei în ceea ce privește distrugerea animalelor moarte din cauza bolii. Uniunea Europeană impue ca orice animal mort să fie incinerat de o firmă de ecarisaj. în schimb, nimeni nu a ținut seama de aceste norme cînd 30 de porci care au murit de pestă într-o gospodărie din comuna Valea Seacă au fost îngropați în spatele casei. Directorul Agenției de Protecție a Mediului (APM) Bacău, Corina Pricope, susține că „doar firmele de ecarisaj se ocupă de distrugerea animalelor”. Ea este de părere că doar în cazul în care mașinile de la ecarisaj nu ajung, fiindcă drumul este inaccesibil, hoiturile pot fi îngropate și apoi locul trebuie dezinfectat de mai multe ori. Am încercat să aflăm mai multe date despre acest fapt, să înțelegem dacă îngroparea cadavrelor animalelor cu pestă în curți are temei legal. Am contactat telefonic Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – București, în speranța că vom lămuri lucrurile. După zeci de telefoane, nu am primit nici un răspuns ferm. în cele din urmă, Raluca Simionescu, reprezentantă a Biroului de Comunicare, ne-a trimis la numărul legii, fără să știe conținutul ei. „Studiați-o, dacă vreți! Eu nu v-o citesc la telefon, că are vreo șapte pagini!”, a răspuns aceasta de la celălalt capăt al firului. Am întrebat-o punctual dacă porcii purtători de pestă trebuie să fie incinerați sau îngropați. Cu toate insistențele noastre, aceasta nu ne-a putut lămuri.

Protan: „Noi trebuia să luăm cadavrele”

Reprezentanții firmei de ecarisaj Protan susțin că ei ar fi trebuit să ridice porcii morți de pestă din Bacău. „Așa este normal! Noi ridicăm animalele moarte, dar nu ne-a anunțat nimeni. Probabil, Consiliul Local al comunei Valea Seacă nu a încheiat contract nu noi. Altfel nu îmi explic!”, a spus Mariela Sava, de la biroul de comunicare al firmei Protan. Aceasta ne-a mai explicat că firma are mașini speciale, care pot să transporte orice animal, indiferent de boala de care a murit. „Sînt mașini dotate după normele UE, ermetice, speciale”, a mai explicat aceasta. Am încercat să aflăm dacă firma de ecarisaj a încheiat contract cu Consiliul Local Valea Seacă. „Da, avem contract, dar medicii veterinari de la DSV au zis să nu anunțăm nici o firmă de ecarisaj. Dacă medicii au stabilit să îngroape toți porcii, eu ce pot să fac?”, se întreabă Ion Pravăț, primarul comunei.

„Noi nu plimbăm virușii”

Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău nici nu vor să audă de normele UE care impun ecarisajul cadavrelor. Aceștia sînt de părere că în orice țară animalele moarte se îngroapă și apoi zona se dezinfectează de mai multe ori. Aceștia ne-au explicat că „poate vrea Protanul să mai cîștige ceva bani din transportul acestor cadavre, dar ei nu sînt medici veterinari și nu cunosc cît de repede se pot împrăștia virușii în cazul pestei porcine”. Vasile Zaharia, directorul DSVSA, susține că în nici un caz porcii care au murit din cauza pestei nu vor fi „plimbați” de ici colo, ci vor fi îngropați cît mai adînc, iar apoi zona va fi dezinfectată. „Și în cazul gripei aviare am îngropat păsările moarte și acest lucru este cît se poate de normal. Așa se practică în toate țările civilizate. Păi, în Neamț, acolo unde este firma de ecarisaj, încă nu a ajuns virusul pestei porcine. Să îl ducem noi?”, se întreabă Sorin Ivanciu, director adjunct al DSVSA Bacău. Aceștia ne-au mai explicat că, în cazul pestei porcine, medicii veterinari trebuie să ia imediat o decizie cu privire la cadavrele animalelor, iar firma de ecarisaj urmează să vină în aproximativ 24 de ore. „Noi trebuie să acționăm rapid!”, susține Ivanciu. Datorită focarelor de pestă care au apărut în ultimele zile, în zonele afectate a fost declarată carantină și s-au luat măsuri igienico-sanitare.

Porcii nu trebuie să mai iasă din curți

Deoarece în județul Bacău pesta porcină dă tot mai des dureri de cap atît sătenilor, cît și autorităților, porcii nu mai au voie să iasă din curțile oamenilor. „Porcii nu se mai vînd în tîrguri de luni bune, iar la Podu Turcului nu se mai vinde nici un animal, indiferent de specie. Cine nu ține cont de aceste reglementări va răspunde în fața legii”, a explicat directorul Zaharia. Reprezentanții DSVSA așteaptă începerea campaniei de vaccinare contra pestei a tuturor porcilor din județ, de la A la Z. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.