GIMNASTICĂ: Luni, 5 februarie 2005, Corneliu Agop, antrenor coordonator al secției de gimnastică de la Sport Club Municipal Bacău a decis să pună capăt contractului de serviciu dintre domnia sa și clubul amintit. Ca urmare, Agop s-a dus la sediul clubului și a avut o discuție cu directorul acestuia, Claudiu Șerban, după care și-a depus demisia. „Era după-amiază, către terminarea programului. Mi-a spus care-i sînt păsurile, că sînt tensiuni la club și că la sala de gimnastică nu mai poate lucra în condițiile de acolo, în frig și celelalte. Are dreptate. Mi-a zis că sînt condiții improprii în incinta sălii de gimnastică pentru desfășurarea activității. Știu și eu. Este adevărat că instalațiile de acolo sînt vechi. Primăria nu se poate implica așa de ușor pentru că sala nu este a ei. Totuși, eu cred că se pot găsi soluții și voi face demersurile necesare. Pe de altă parte, mi-a mai spus că mai are oferte și că aici sînt bani puțini. Iarăși, are dreptate. Nu sînt bani suficienți. S-a scris că și Vasilica Agop și-a dat demisia. Eu nu am primit nici o hîrtie în acest sens și o iau ca pe o veste bună. în cerere, Corneliu Agop solicită eliberarea din funcție începînd cu 10 februarie. Sper ca pînă atunci să-l conving să renunțe la demisie, pe care oricum nu i-o voi aproba, apoi să încercăm împreună să vedem ce se poate face. Eu vreau să continuăm colaborarea, dar îi respect punctul de vedere. Repet, vreau ca Agop să revină”, a declarat ieri Claudiu Șerban.
No comment din partea lui Agop
Bineînțeles, am luat legătura cu antrenorul emerit Agop, cel care s-a ocupat și de pregătirea dublei campioane olimpice Monica Roșu. „Voi vedea ce voi face. Mă duc să-mi caut în altă parte de treabă. Atît. Deocamdată, nu vreau să mai comentez”, a spus Agop. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.