Numărul contribuabililor băcăuani cu datorii la bugetul de stat, la sfîrșitul trimestrului al treilea, este aproape de două ori mai mare decît cel al datornicilor la celelalte categorii bugetare: bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj. „Cuantumul acestor obligații restante la data de 31 decembrie 2006 – a precizat purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Adrian Anghel – este de 189 de milioane de lei. Este vorba de datoriile neachitate pînă la data publicării pe Portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, lista fiind reactualizată”.
Astfel, 1.187 de contribuabili au restanțe de 120 de milioane de lei la bugetul de stat, în timp ce 757 de plătitori datorează doar 51 de milioane de lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, 691 au de dat 14 milioane la bugetul asigurărilor de sănătate, iar 637 figurează cu restanțe la bugetul asigurărilor de șomaj. La bugetul de stat, cei mai mulți datornici sînt cei din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, cu 96 de milioane de lei, în timp ce doar 9 întreprinderi mari datorează 24 de milioane de lei. Ponderea pe unitate revine, desigur, celor din urmă, din totalul celor 1.178 de întreprinderi. Cele mai mari sînt, aici, majorările și penalitățile, urmate de TVA și de impozitul pe profit. La asigurările de stat, cuantumul datoriilor între IMM-uri și întreprinderile mari este echilibrat, dar cele din urmă sînt tot 9, față 748 în prima categorie. Contribuția angajatorilor deține ponderea în restanțe, dar și majorările și penalitățile de întîrziere sînt pe aproape. La asigurările de șomaj, contribuția angajatorilor lasă de dorit, după restanțele înregistrate, iar majorările și penalitățile pentru întîrziere sînt pe măsură, dar și mai interesant este că opt întreprinderi mari au datorii aproape cît toți ceialalți 629 de restanțieri la un loc. La fel și la asigurările pentru sănătate, unde 8 contribuabili mari datorează șapte milioane de lei, în timp ce 683 au cumulat opt milioane de lei. Datoriile se împart, aproape frățește la acest buget, între contribuțiile angajatorilor și cele ale angajaților, ca și cu majorările și penalizările de întîrziere. Datoriile la bugetul consolidat al statului, din județul Bacău, sînt mai mici la nouă luni din acest an analizat, comparativ cu jumătatea anului, cu șapte milioane de lei, dar cu 20 – 40 de milioane de lei mai mari decît la sfîrșitul anului trecut și primul trimestru al acestui an. „Pentru recuperarea creanțelor bugetare restante, în toate cazurile, contribuabilii se află în procedură de executare silită” – a mai spus Adrian Anghel. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.