Pro musica

BILL EVANS

Radu CIOBANU

Odată cu trecerea timpului, Bill Evans a devenit o întreagă școală prin el însuși, pentru pianiști, și tot prin el însuși – un stil singular pentru ascultători. Nu există pianist de jazz mai influent, poate cu excepția lui Mc Coy Tyner. Evans și-a impus amprenta asupra unor stiliști importanți precum Herbie Hancock, Keith Jarrett, Chick Corea, Brad Mehldau. âmprumutînd consistent din impresionismul lui Debussy și Ravel, Evans a adus un stil nou, introvertit, relaxat și liric, de muzică clasică europeană în jazz – și aceasta se pare că a atras o mulțime de pianiști cu conservatorul, care i-au imitat armoniile în cluburi și pe scenele de concert. într-adevăr, pianiști clasici ca Jean-Yves Thibaudet au înregistrat notă cu notă transcripțiile interpretărilor lui Evans în același mod în care sînt studiați compozitorii clasici.
în interviuri, Evans accentua adesea că pianiștii trebuie să-și perfecționeze tehnica și armonia pentru a-și exploata la maximum inspirația. Și deoarece el avea aceste însușiri la îndemînă, a lucrat din greu la fușeul său obținînd acel special și rafinat ton pe care l-a căutat la pian. El a încercat să democratizeze rolul basistului și al toboșarului în triourile sale, încurajînd mai mult contrapunctic „interplay”.
Retras, timid și vulnerabil, Evans nu s-a insertat în dura și agitata afacere muzicală. în parte, pentru a se proteja de lumea exterioară; în parte – datorită unor drame personale el s-a refugiat în lumea drogurilor – la început heroină și, mai apoi, cocaină – care, fără îndoială, i-au scurtat viața. Au fost vremuri cînd a fost acuzat că nu are swing și că nu cîntă jazz, dar cu timpul a devenit imun la critici de acest gen. De altfel, există nenumărate înregistrări de-ale lui, mai ales de la începuturile carierei, care arată cu adevărat disponibilitățile jazzistice și swingul veritabil, pe măsura oricărui alt nume celebru. Pur și simplu, el a ales o cale diferită care exprima întreaga sa personalitate și aceasta a reușit să sensibilizeze ascultătorii dinăuntrul și din afara lumii jazzului.
Cultul pentru muzica lui Bill Evans este suficient de mare pentru a justifica existența a șase mari complexe seturi de înregistrări: patru din arhivele casei de discuri Fantasy, una de la Warner Bros și cea mai mare de la Verve Rec. Deoarece marea majoritate a înregistrărilor a fost făcută în formulă de trio: pian, bas, baterie – cariera sa n-a fost marcată de schimbări stilistice majore, audițiile prelungite putînd crea senzația de monotonie (la urma-urmei se poate exagera cu audițiile din Bach, oricît de mare a fost acesta).
Cultul pentru muzic

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!