Agenții economici trebuie să depună, la administrațiile financiare, fișele fiscale pentru veniturile realizate din salarii plătite în anul fiscal 2006. „Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii – spune purtătorul de cuvînt al Direcției Generrale a Finanțelor Publice Bacău (DGFP), Adrian Anghel – se cuprind în aceste fișele fiscale.
Pentru anul 2006, angajatorii completează și depun fișele fiscale conform unor ordine ale ministrului Finanțelor, (OMFP 546/ 2005 (M.Of. 414/17.05.2005) și OMFP 425/ 2006 (M.Of. 298/03.04.2006 privind modelul și conținutul fișlor fiscale), deci acestea trebuie să respecte anumite cerințe, pe care ar trebui să le facem din nou cunocute, pentru că există situații în care ele nu se respectă. De aici, apar unele probleme, ușor de evitat dacă sînt depășite”. Am preluat, astfel, de la purtătorul de cuvînt al DGFP o sumă de reguli pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere, pentru evitarea situațiilor reclamate de finanțiști.
Adrian Anghel a precizat, mai întîi, că nu se completează în fișa fiscală, capitolul al patrulea, „Deduceri personale”, și capitolul al cincilea, coloanele 1 și 2 pentru angajații care au realizat venituri din salarii în afara funcției de bază și pentru care s-a bifat căsuța 2. „De la sediile secundare ale angajatorilor persoane juridice, înregistrate ca plătitori de impozit pe venitul din salarii – a mai precizat purtătorul de cuvînt -, se depun fișele fiscale ale angajaților proprii la organul fiscal în a cărui rază teritorială sînt înregistrate sediile secundare respective. în cazul în care la data depunerii fișelor fiscale sediul secundar este desființat, depunerea fișelor fiscale se va face de către persoana juridică în a cărei rază teritorială este înregistrată persoana juridică”. în situația în care un angajat a lucrat, în cursul anului 2006, la mai multe sedii secundare ale aceluiași angajator – persoana juridică, se va întocmi o singură fiță fiscală care va fi depusă de la sediul secundar în evidența căruia figurează, la 31 decembrie 2006. Termenul de depunere a fișelor fiscale este condiderat limită maximă pînă în ultima zi a lunii februarie 2007, inclusiv.
Fișele fiscale se depun la organul fiscal competent, în format electronic, însoțite de un borderou privind conținutul acestora, semnat și ștampilat conform legii.
Formatul electronic al formularului se obține prin folosirea programului de asistență elaborat de Ministerul Finanțelor Publice și se transmite organului fiscal competent pe discheta 3 1/2 inch, 1.440 MB compatibilă MS-DOS. „Programul de asistență – spune Adrian Anghel – este distribuit contribuabililor gratuit de unitățile fiscale teritoriale sau poate fi descărcat de pe serverul Ministerului Finanțelor Publice, la adresa www.mfinante.ro.
Angajatorii editează fișa fiscală, pe hîrtie, în două exemplare: un exemplar, semnat și ștampilat conform legii, se păstrează de către angajator, iar un exemplar, semnat și ștampilat conform legii, se înmînează, la cerere, angajatului.
Pentru persoanele fizice care încetează să obțină venituri din salarii sau asimilate salariilor în timpul anului, angajatorii vor înmîna persoanei respective un exemplar al fișei fiscale, odată cu definitivarea formelor de lichidare sau la încetarea raporturilor în baza cărora au fost obținute veniturile din salarii.
Angajatorii persoane fizice depun fișele fiscale aferente anului 2006 la organul fiscal în a carei administrare se aflau la 31 decembrie 2006, utilizînd ca identificator fiscal codul numeric personal.
Nerespectarea de către angajatori a obligațiilor privind completarea și păstrarea fișelor fiscale, nedepunerea fișelor fiscale la organul fiscal competent pînă la data de 28 februarie 2007 constituie contravenție și se sancționează cu amendă pînă la 10.000 de lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.