Ioan NEACȘU
Adevăratul stăpîn!
• primăria și proprietarii
Presa locală și centrală discută despre hotărîrea Primăriei din Bacău de a aplica amenzi proprietarilor de apartamente rău-platnici. Ziarul „Mesagerul” transcrie pe o pagină întreagă recomadările din Legea 114/1996 cu privire la organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Am recitit legea și „regulamentul” anexat și am constatat că cei care au redactat aceste texte nu le-au coroborat cu alte legi în vigoare, contribuind și mai mult la confuzie. Ei nu au auzit de Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații, ei nu știu că asociația de proprietari ca persoană juridică trebuie să aibă un statut conform cu această ordonanță, nu cu „regulamentul” imaginat de ei, de fapt copiat după cine știe ce reglementări ale fostelor asociații de locatari. Primăria își dă cu părerea, eu spun că nu foarte profesionist, punînd gaz pe focul care arde mocnit, izbucnind din cînd în cînd între proprietari și furnizorii de servicii. Toată lumea este nemulțumită: proprietarii – că dau bani pe servicii imaginare sau foarte proaste; furnizorii de servicii – că nu-și primesc la timp banii pentru prestațiile lor, dar oare cine-i de vină ? Pentru a nu mai fi conflicte, sînt necesare contracte care să fie respectate. De la Constituție și pînă la cea mai lipsită de importanță hotărîre de consiliu local, toate înțelegerile trebuie respectate de toți pentru a nu mai fi sămînță de gîlceavă.
Dar, să revenim la asociațiile de proprietari. În lege se spune că pot fi membri ai acestor asociații cei ale căror proprietăți imobiliare au fost trecute în cartea funciară. Păi, dacă Primăria vrea să ajute proprietarii, ar trebui să-i ajute să fie toți trecuți în cartea funciară, abia apoi să pună problema organizării lor. Tot în lege (în regulament, mă rog!) se spune că asociațiile de proprietari trebuie să aibă calitate de persoană juridică, deci trebuie să se înscrie în registrul persoanelor juridice în urma unei hotărîri judecătorești, pe baza unui statut. Cum se face statutul? Nu pe baza Ordonanței 27/2000, cum este normal, ci pe baza… regulamentului! Admit că pot fi trecute în statut unele prevederi din legea locuinței și din regulament, dar pașii prevăzuți de ordonanța 27 trebuie parcurși! M-am mai ocupat de această problemă acum patru ani, cînd am citit chiar un statut al unei asociații de proprietari nu doar agramat, dar în mare măsură ilegal, admis totuși cu seninătate de judecător (ah, judecătorii!), dar cred că nu s-a schimbat nimic de atunci. Primăria ar putea, dacă vrea să ajute cu adevărat, să dea consiliere juridică asociațiilor, să le ofere un statut-model, să discute cu fiecare în parte despre specificul asociației, despre clauze necesare, sau nu, pentru ca aceste foarte necesare structuri asociative să existe cu adevărat. În sfîrșit, Primăria trebuie să-i ajute pe proprietarii de apartamente să nu fie jecmăniți de furnizorii de servicii, sau de administratori, dar nu punîndu-le tot proprietarilor amenzi! Pentru a nu mai fi discuții, ar trebui concepute niște contracte între asociație și fiecare proprietar, în care să se specifice clar ce servicii se livrează proprietarului și în ce condiții.
Pentru a se evita fraude posibile la nivelul administratorilor, Primăria ar putea oferi un servicu de audit. Eu am solicitat așa ceva și mi s-a spus foarte senin că avem comisie de cenzori, iar dacă nu-s mulțumit, să angajez un auditor pe care să-l plătesc! Răspuns corect, dar atunci de ce mai dau eu taxe și impozite la Primărie ?
Domnul primar și domnii consilieri au fost aleși de zecile de mii de proprietari, sau de cei cîțiva directori ai firmelor care furnizează apă, căldură, salubritate, gaze, electricitate? Cîte amenzi a dat Primăria directorilor firmelor respective pentru furnizarea de apă neagră, sau pentru căldură și apă caldă care nu se înscriu în limitele tehnologice, cînd nu lipsesc de tot? Implicarea Avocatului Poporului, a Prefecturii în ilegalitatea pe cale să fie adoptată de Consiliul municipal Bacău este legală și oportună, dar nu trebuia să se ajungă aici. Domnul primar și domnii consilieri trebuie să-și amintească faptul că bugetul municipiului, dar și voturile pe care le vor primi la viitoarele alegeri, sînt de la zecile de mii de proprietari – adevărații stăpîni ai Bacăului.i mult la confuzie. Ei nu au auzit de Ordonanța nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.