Slănic Moldova și Tîrgu Ocna, în cursa pentru atragerea turiștilor

Administrator

Autoritățile locale din orașele Slănic Moldova și Tîrgu Ocna, care intenționează să le declare în continuare stațiuni turistice de interes național, au obligația de a îndeplini criteriile necesare atestării, pînă în iunie.
„În luna iunie a anului trecut, a fost publicată în Monitorul Oficial noua lege a stațiunilor, iar aceasta acordă o perioadă de un an autorităților locale și județene să aducă stațiunile la standardele specificate în lege”, a declarat Noemi Hagan, consilier relații publice în cadrul Autorității Naționale pentur Turism (ANT). Astfel, începînd cu iunie anul acesta, toate comunitățile care doresc să fie în continuare atestate ca stațiuni vor trebui să depună dosarul pentru obținerea atestării la ANT”, a mai spus Noemi Hagan.
În cazul nerespectării criteriilor minime de atestare prevăzute în actele normative, respectivele orașe sau comunități vor fi sancționate prin retragerea statutului de stațiune turistică. Aceeași sancțiune este aplicată și în cazul localităților Slănic Moldova și Tîgu Ocna, dacă acestea nu mai indeplinesc condițiile minime.
„Pregătim în prezent documentația necesară pentru atestarea stațiunii Slănic Moldova, care va cuprinde monografia turistică, nivelul actual de valorificare turistică, planurile urbanistice, precum și fișa stațiunii, cu prezentarea detaliată a criteriilor pe care sperăm să le și îndeplinim pînă la data stabilită”, a declarat primarul Andrei Șerban.
„Prioritară pentru strategia de dezvoltare durabilă a orașului, rămâne și activitatea de turism, prin intermediul căreia vom pune la dispoziția turiștilor condiții de bună calitate dar și existența mai multor atracții. Am prevăzut în bugetul local pe 2007, la capitolul «Alte acțiuni» și alocarea sumei de 22.000 de lei, pentru cheltuieli de capital destinate finanțării documentației de reatestare a stațiunii turistice Tîrgu Ocna și proiectării unui punct de informare turistică”, a spus și primarul orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi.
Conform criteriilor de atestare, diferența dintre stațiunile de interes local și cele de interes național, în afara asigurării unui anumit număr de locuri de cazare, constă în următoarele: trenurile cu regim de rezervare a locurilor, inclusiv vagoane de dormit, trebuie să oprească în gara care deservește stațiunea de interes național. La fel, stațiunile naționale trebuie să asigure asistența medicală permanentă și mijloc de transport, pentru urgențe medicale, săli de spectacole și de conferințe, spații comerciale și spații pentru activități de servicii tip bancă, schimb valutar, agenții de turism.
(Romulus Dan BUSNEA)z :ž,ť°ž:ž0gô© Helvetica-R îrgu Ocna, în cursa pentru atragerea turiștilor

Autoritățile locale din orașele Slănic Moldova și Tîrgu Oc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.