Săgeata argintie
Eugen VERMAN
Canadian National Tower. Este un punct de reper pentru cerul marii metropole canadiene. Silueta sa îndrăzneață, scînteietoare sub razele soarelui, poate fi văzută nu numai din orice colț al orașului, ci, pe timp senin, și de la zeci și zeci de kilometri. CN Tower e un simbol al optimismului și vigorii unei nații tinere, națiune care, în fiecare an, se îmbogățește prin stabilirea, în această atît de primitoare țară, a sute de mii de imigranți din toate colțurile lumii, dar și prin nașterile care aduc pe lume vlăstarele Canadei de astăzi și ale celei de mîine. Milioane de vizitatori vin la CN Tower pentru a urca la înălțimea sa amețitoare și a fi copleșiți – din „Belvedere”, sau din Restaurantul „360”, sau din Nacelă – de imaginile, aproape ireale, ce se desfășoară în largul lacului Ontario sau de-a lungul și de-a latul metropolei.
Din această lume pestriță – sosită de pe cuprinsul Canadei sau din alte locuri ale lumii – am făcut parte și eu, de mai multe ori, și de fiecare dată am trăit din plin sentimentul aprins al măreției umane. Căci această magnifică și inegalabilă construcție nu e altceva decît rodul măreției omului, al geniului său creator despre care vorbesc și vestigiile trecutului mai îndepărtat sau mai apropiat, și, cu mult mai mult, edificiile acestei epoci în care știința și tehnica și imaginația și ambiția se regăsesc într-o generoasă și trainică simbioză…
Construcția ansamblului CN Tower a început în ianuarie 1972, de la minus 37 de metri. Altfel spus, Turnul „coboară”, sub pămînt, pe înălțimea unui bloc cu circa zece etaje! Sigur, mai întîi s-a săpat la fundație și s-a construit fundația, lucru ce s-a întîmplat pînă în luna mai 1973, cînd s-a ajuns la „cota zero”. Și au mai trecut trei ani și o lună, timp în care Turnul se înălța văzînd cu ochii, iar „vîrful” i-a fost „așezat” cu elicopterele, într-un efort fără seaman, după care visul a devenit realitate. În ziua de 26 iunie 1976 a avut loc sărbătoarea inaugurării. Sute de mii de torontezi, nelipsind oficialitățile orașului și ale întregii țări, au participat la acest eveniment. A fost ceva magnific și totul a rămas magnific. În numai 58 de secunde cele șase lifturi supermoderne – exterioare – te duc la înălțimea celor 553,33 metri, cîți are Turnul. Mai întîi te oprești la „Belvedere”, platoul fiind la altitudinea de 346 metri, de unde poți admira panorama superbă a orașului Toronto sau, cum am spus, a lacului Ontario. La doar patru metri mai sus e Restaurantul „360” – botezat astfel datorită pivotării sale în jurul axei Turnului – loc unde cu greu poți găsi o masă liberă!… Cu un bilet special poți vizita „Nacela”, aflată la 447 metri, de la înălțimea căreia ochiul poate înregistra imagini aflate și la 160 de kilometri…! Dar pînă a ajunge aici, la parter, ca să „prinzi” liftul, ai de așteptat în sala mare care îți dă impresia că te-ai afla într-un salon de hotel de cinci stele. Monitoare uriașe îți vorbesc despre „istoria” Turnului – care, să nu omit, are și rol de telecomunicații – , dar și despre oameni de exceptie, eroi ai Canadei sau eroi ai Lumii. Magazine din care poți cumpăra tot ce-ți dorește sufletul, librării, locuri de joacă pentru copii – totul, dar absolut totul face ca așteptarea să nu devină un motiv de nervi, de agitație, ci – aș zice – de încîntare chiar. Mai ales român fiind, să o vezi pe marele ecran pe Nadia Comaneci la anii aceia cînd zbura maiestuos în concursurile mondiale de gimnastică ce i-au adus faima și laurii nemuririi…
Considerat pe drept cuvînt una dintre „Minunile Lumii”, CN Tower e un reper luminos pentru civilizația actuală, un îndemn exemplar la pace și concordie adresat omenirii măcinate – din nefericire – de neîncredere și ură…SĂGEATA ARGINTIE
Eugen VERMAN
Canadian N
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.