Manifestarea Expo Mediu a adus, săptămîna trecută, în premieră în Bacău o tehnologie pentru folosirea anvelopelor uzate în construcții, la îmbunătățiri fiunciare, la construirea de drumuri, diguri sau parapeți. Tehnologia este cu atît mai interesantă cu cît județul Bacău a fost și rămîne unul dintre cele mai afectate zone de furia naturii, cu cele mai grave efecte după inundațiile și alunecările de teren din anii trecuți. „La Expo Mediu – ne-a declarat Florin Brabete, directorul general executiv al societății ECO Anvelope București – am venit ca firmă de consultanță, să prezentăm modul de lucru și de colectare, de triere sau de eliminare a anvelopelor. Și punem accent pe procesul de eliminare a anvelopelor uzate. Avem în vedere inclusiv utilizarea anvelopelor în construcții, lucruri încă necunoscute la noi, neaplicate, pentru că nici proiectanții nu cunosc aceste oferte. Curînd vom face un seminar împreună cu universitățile de construcții, pentrru a face cunoscute aceste posibilități. Pentru că în ultimii ani s-a dovedit că sîntem destul de vulnerabili la manifestările forțelor naturii. Un dig din anvelope este mult mai rezistent decît unul din pămînt. Și poate fi făcut foarte simplu. La fel și pentru drumuri”.
Societatea ECO Anvelope a fost înființată în anul 2005, ca urmare a aplicării actului normativ care reglementează fluxul anvelopelor uzate în România, ca societate de gestionare a fluxului anvelopelor uzate. Acționarii ei sînt firme producătoare și importatoare de renume mondial – Continental Automotive Products, GoodYear Dunlop Tires România, Michelin România, Pneurom și Tofan Grup. Pneurom este un importator care reprezintă Grupul Pirelli.
Societatea are ca principal obiect de activitate organizarea colectării, grupării, trierii, transportului și eliminării anvelopelor uzate. Eliminarea acestora se poate face prin reciclare – tocare, mărunțire, cernere și obținerea pudretei și granulelor de cauciuc – sau prin coincinerare în cuptoarele fabricilor de ciment. „Cam 70% dintre anvelope ajung la coincinerare – spune Florin Brabete -, pentru că încă nu avem logistica pentru reciclare. în acest an am primit, însă, patru cereri de la societăți care doresc să investească în domeniul reciclării”. Ca o premieră națională, ECO Anvelope a reușit să organizeze o rețea de colectare și regrupare a anvelopelor. „Ne-am atins obiectivele în 2005 și în 2006 – spune directorul executiv al ECO Anvelope. Obiectul de activitate este preluarea din sarcina importatorilor sau a producătorilor obligația de colectare și eliminarea anvelopelor uzate. Fiecare producător sau importator care pune pe piață o anumită cantitate de anvelope noi, second-hand sau reșapate (nu deșeuri de anvelope, care sînt interzise la import!), trebuie să scoată o altă cantitate de pe piață. S-a început în 2005, s-a ajuns la 80% în 2007, dar aici cererea se va opri, pentru că se consideră că 80% este maximul care se poate recupera, deoarece în utilizare anvelopele pierd din greutate. Astfel, în 2005 am colectat și eliminat 13.000 de tone, în 2006 18.000 de tone, iar în acest an avem un plan de 26.000 de tone. Clienții noștri au avut vînzări bune, dar s-a mărit și procentul obligatoriu pentru 2007, de la 70% în 2006, la 80%”.
Un obiectiv de bază al societății ECO Anvelope este conștientizarea cetățenilor, educarea utilizatorilor finali. Ea a avut o campanie destul de agresivă în acest sens. „Nu există o directivă europeană care să reglementeze problema anvelopelor uzate – a mai precizat Florin Brabete. în schimb, o alta precizează modul de lucru și anumite restricții pentru deșeuri, iar anvelopele uzate sînt un deșeu generic. De fapt, anvelopa nu este un deșeu ca multe altele, ci o sursă de energie. Ea este un produs chimic stabil, care nu se dezintegrează în mediul înconjurător. Nu este un deșeu periculos. Jgheaburile făcute din ele, pentru adăparea animalelor, nu sînt periculoase”. Anvelopa este un cauciuc vulcanizat. dar procesul de vulcanizare este ireversibil, iar anvelopa nu mai poate fi întoarsă la compușii de bază, peste 200. O tonă de anvelope produce energie calorică echivalentă cu 700 de kilograme de combustibil convențional. Iar ceea ce rezultă din ardere este sută la sută reciclabil. Din arderea lor în cuptoarele de ciment nu rezultă, de altfel, nici un deșeu.
ECO Anvelope a lucrat, de la început, în parteneriat cu Grupul CETA – societate de transport, care prin structura sa are reprezentanțe în fiecare județ din țară. CETA este unul dintre cei trei colectori de anvelope din țară și are o anumită regiune de colectare, ca și ceilalți. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.