România, sau mai exact cetățenii români, emit pretenții europene, vor să fie tratați egal și să li se ofere aceleași șanse ca oricărui european. Acest lucru devine din ce în ce mai mult posibil, mai ales pentru tineri. Aceștia se pot bucura de sisteme de burse în străinătate, unde plătesc taxele ca un membru al uniunii, adică mai mici decît o persoană care nu este cetățean european. Se vor facilita și deplasările, căci populația va circula și va dori rămînă. Occidentalii nu vor refuza, cum nu au facut-o nici pînă acum, forța de muncă tînără și, în plus, cu o solidă pregătire atît intelectuală, cît și profesională. Dar pentru a fi bine informat și pregătit, totul pornește de la educație.
Cred că a devenit un stereotip că sistemul de învățămînt din România este printre cele mai solide, că fără specialiștii noștri Microsoft ar fi „down”, sau că vesticii sînt niște barbari din punct de vedere educațional. Evident, aceste declarații survin în urma unor păreri personale care nu au absolut nici un fundament real. Adevărat este însă că sitemul de învățămînt din România diferă de cel vestic. De la 1 ianuarie s-a instalat sistemul de învățămînt Bologna. Tocmai din cauza acestei schimbări, elevii claselor a IX-a, a X-a și a XI-a studiază acum după o programă nouă, cu schimbări atît de formă, cît și de conținut. S-a introdus educația anteprenorială, apoi studiul sociologiei și materii combinate, care se întîlnesc în noul manual de științe. Acest lucru este cît se poate de util, căci nu avem nevoie de oameni erudiți, dar fără pic de experiență sau fără abilități de comunicare sau experiențe practice. Un concept, nu tocmai nou, este și voluntariatul, căci se incurajează această implicare socială. Occidentalii nu concep cum un cetățean ar putea emite pretenții la adresa sistemului, dacă el personal nu se implică să îl schimbe. La noi, ideea voluntariatul se contureză în 1991, dar prinde baze cam prin 1996. Acum putem vorbi de organizații non-guvernamentale care au o tradiție în voluntariat. Pentru voluntarii romîni, ecologiști, „socialiști”, trebuie menționat că diplomele de voluntar vor fi o necesitate pentru aplicarea la o universitate europeană, dar și pentru una din Statele Unite.
Revenind la învățămînt, noul sistem va pune accent pe abilitățile practice, pe interferența dintre materii și pe abilitatea fiecăruia de a jongla cu cunoștiințele dobîndite. Trebuie ca istoria să se îmbine cu literatura, sau conceptele din fizică să fie comparate. O profesoară de la Vrănceanu spunea, neoficial, că „elevul nostru erudit tocește pînă la epuizare, apoi nu știe ce să facă cu cele învățate”. Răspunsul nostru ar fi că uită cele învățate, căci ăsta e sistemul. Se învață special pentru o ascultare, se vizează nota maximă, dar pe puțini îi interesează dacă mai pot utiliza informația sau nu.
Cu părere de rău, încheiem că România nu e atît de grozavă cum ar fi, nici măcar educațional. Dar, cu ajutorul noii generații, care trebuie să conștientizeze cerintele europene, ne vom integra pînă la urmă și noilor reguli din învățâmănt. (Silvia URSU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.