Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, în parteneriat cu Fundația de Sprijin Comunitar (FSC), au lansat ieri, la Consiliul Județean, o nouă rețea de îngrijire la domiciliu pentru persoane vîrstnice aflate în dificultate. La eveniment au mai participat reprezentanții altor furnizori de asemenea servicii, fundația «Caritas», asociația «Repere» și Crucea Roșie, și ai autorităților locale din zonele unde va fi implementat proiectul.
„Programul este finanțat cu 200.000 de euro, din care 80 la sută fonduri Phare, și va dura un an și șase luni, după care va trebui preluat de un ONG sau de autoritățile locale. Vor fi create 30 de locuri de muncă și vor fi asigurate servicii sociale, medicale și de îngrijire, la standarde europene, pentru 500 de persoane din Moinești, Răcăciuni, Filipești, Podu Turcului, Nicolae Bălcescu și Mărgineni. Beneficiari vor fi bătrînii afectați de sărăcie și probleme sociale, bolnavi, dependenți, lipsiți de suportul familiei, izolați. Dorim să îmbunătățim calitatea vieții acestor oameni, prevenind astfel instituționalizarea”, a explicat Sorin Brașoveanu, directorul general DGASPC. Proiectul mai cuprinde un seminar regional pe tema «Servicii integrate de îngrijire la domiciliu» și planificarea serviciilor băcăuane pentru persoane de vîrsta a treia în baza evaluării pe teren, în cadrul proiectului, a nevoilor bătrînilor. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.