Romulus Dan BUSNEA
De parcă n-ar fi îndeajuns de stresantă toată agitația politică din ultima perioadă, „românilor li se mai pregătește ceva”. Acest „ceva” se referă la un aspect ce ține de politica externă a României. Poziționarea strategică a țării noastre ne îndreaptă atenția spre începutul unei uriașe acțiuni politico-militare destinată să schimbe radical lumea. Este vorba de intenția americanilor de a lansa, pînă în aprilie 2007, un atac împotriva instalațiilor petroliere și nucleare din Iran. În timp ce liderul iranian Mahmud Ahmadinejad sărbătorea, zilele trecute, 28 de ani de la revoluția islamică, încercînd să-i lămurească pe toți asupra dreptului țării sale la un program nuclear pașnic, publicația „The Guardian” amintea de iminența unui atac american. Citînd surse ale serviciilor speciale ale SUA, ziarul nota că președintele George W. Bush ar fi împins spre o astfel de decizie de către vicepreședintele Dick Cheney și de un grup de conservatori republicani. „The Guardian” sublinia că deja „au fost fixate țintele și a fost pusă la punct strategia de atac asupra obiectivelor atomice”. Între timp, într-o altă locație, cea a Israelului, ministrul planificării strategice afirma – pentru publicația germană „Der Spiegel” – că autoritățile de la Tel Aviv își rezervă dreptul de a recurge la forță pentru a distruge programul nuclear militar al Iranului, binențeles cu sprijinul nemijlocit al americanilor. De altfel, Golful Persic s-a aglomerat brusc prin deplasarea în zonă, de către marina SUA, a unui număr de 50 de nave și două portavioane, fapt nemaiîntîlnit de la atacul asupra Irakului.
Îngrijorătoare pentru România, pe lîngă inevitabilele fluctuații ale prețului petrolului este, potrivit agenției bulgare de știri Sofia News Agency, și posibilitatea ca forțele americane să utilizeze bazele aeriene din Bulgaria și România pentru lansarea atacului asupra Iranului. O altă publicație, „The Herald”, reamintește o informație apărută în presa din România, potrivit căreia pe aeroportul din Dobrogea (Mihail Kogălniceanu) au aterizat mai multe avioane ale US Air Force, iar șeful Statului Major General al armatei române – amiralul Gheorghe Marian – a confirmat că circa 2 000 de militari americani vor staționa temporar pe teritoriul țării noastre. „Evenimentul”, preconizat a avea loc în luna aprilie, este precedat de o serie de operațiuni complexe lansate de americani începînd cu „deep enemy penetration” (penetrarea informațională a inamicului) și pînă la ofensiva propagandistică și acțiuni specifice războiului economic. Preparativele acestui război economic au început încă din 1979, cînd revoluția fundamentalistă l-a îndepărtat de la putere pe șahinșahul Pahlavi, considerat un pion de bază în geostrategia din zonă a americanilor. În noiembrie 1979 au fost adoptate primele sancțiuni împotriva Iranului, în 1987 toate importurile de bunuri iraniene în Statele Unite au fost sistate, în 1995 președintele Clinton a blocat orice investiție americană în sectorul energetic iranian, iar la începutul lui 2000 au fost eliminate investițiile, comerțul și orice alte interacțiuni economice între SUA și Iran. Cu toate acestea, Iranul a făcut cu ochiul altor mari investitori occidentali, continuînd cooperarea în domeniul energetic, dar pînă anul trecut, cînd țări ca Germania și Italia și-au restrîns activitățile economice sub presiunea exercitată de americani.
În noul context al politicii mondiale, doar China și Rusia rezistă impunerilor SUA și se opun în continuare izolării complete a regimului de la Teheran. Sigur că în acest caz, ca și în cel al Irakului, totul se învîrte în jurul interesului american pentru resursele energetice ale Iranului, care posedă fabuloase rezerve de petrol. Această avere a Iranului este estimată de publicațiile de specialitate, ca „Oil and Gas Journal”, la circa 132,5 miliarde de barili, adică 10% din rezervele mondiale, de 5 ori mai mult decît au Statele Unite, care dețin doar 2% din zăcămintele globale. Iranul are acum în posesie 40 de mari cîmpuri petrolifere, din care 27 terestre și 13 maritime, iar petrolul îi asigură 70% din exporturi, aducînd la buget, în 2006, peste 50 de miliarde de dolari. În timp ce marile economii, ca cea americană, dispun de doar 4% din rezervele mondiale de petrol, majoritatea țărilor islamice controlează circa 75% din totalul mondial, drept pentru care s-a declanșat în ultimele decenii bătălia globalizată pentru resurse, care a luat, pentru început, forma unor războaie preventive.
Toate atacurile împotriva economiei Iranului au fost prezentate de SUA drept încercări de a stopa accesul Teheranului la arma nucleară, pe care, așa cum rezultă și din afirmațiile agențiilor specializate, Iranul nu o poate fabrica mai devreme de 5, pînă la 10 ani. Deși considerat un real pericol, mai ales datorită declarațiilor sale amenințătoare, președintele Iranian Mahmund Ahmadinejad nu are controlul suprem asupa programului nuclear și nu le poate ordona propriilor lor militari declanșarea unui eventual atac. El n-are autoritate decît asupra guvernului. Forțele armate, Gărzile revoluționare, serviciile de informații, Parlamentul și mass-media sînt sub autoritatea liderului spiritual iranian – Ayatollahul Ali Chamenei și a 14 bătrîni mari Ayatollahi. Poziția Iranului privind programul de armament nuclear pare plauzibilă în condițiile în care Israelul – la Vest – și Pakistanul – la Est, sînt puteri nucleare avînd sisteme de rachete purtătoare. Acest fapt face ca Iranul să nu-și abandoneze cercetările întreprinse în domeniul nuclear în ultimii 20 de ani.
Deși nu se dorește de cea mai mare parte a omenirii, „istoria cruciadelor” riscă să se repete. Prin operațiuni psihologice de demonizare a lumii islamului, între care se înscriu contestarea Coranului, poziționarea țărilor musulmane pe „axa răului”, promovarea cu insistență a noțiunilor de „terorism islamic” sau „islamo-fascismul”, se încearcă o propagandă concertată împotriva lumii arabe, susținută în mod agresiv de mass-media. Scopul acestor operațiuni, potrivit specialiștilor în strategii și analiștilor de politici internaționale, nu este altul decît legitimarea unei noi cruciade. Miza acesteia nu poate fi într-un moment critic, ca cel al epuizării rezervelor energetice mondiale, decît cea a acaparării enormelor resurse petroliere și de gaze naturale de care dispune lumea islamică.ce războiului economic. Preparativele acestui război eco
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.