Școala cu profil bilingv Româno-American și-a deschis ieri porțile cu o expoziție denumită ” Din lumea celor care nu cuvîntă”. La deschidere au participat doi inspectori de la Inspectoratul Școlar, grădinițele numărul 30 și 17, Școala „Ion Creangă” și Școala „Alexandru cel Bun”. Invitații au admirat lucrările copiilor, care s-au întrecut în desen, în machete care inspiră peisaje din natură și în realizarea de obiecte și animale. Toate aceste lucrări au fost realizate din hîrtie colorată și creponată, lînă, plastilină, sîrmă, carton și culori tempera. Prichindeii care au realizat aceste lucrări sînt atît de la clasa I, cît și de la grădinița ce cuprinde trei grupe pregătitoare. Prin aceste activități, conducerea școlii dorește să asigure o atmosferă stimulantă și creativă care să permită copilului să evolueze. Fiecare copil înteracționează pozitiv, prin aceste activități, cu alți copii de aceeași vîrsta, învață să se exprime corect atît în limba romănă, cît și în engleză și își formează și consolidează deprinderile și conceptele necesare pentru matematică, educație pentru societate, muzică, artă și sport. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.