Dezvoltarea agriculturii din județul nostru se împiedică de dezinteresul autorităților locale. în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, de ieri, șefii instituțiilor care gestionează dezvoltarea agriculturii în județ s-au plîns de piedicile pe care le pun primarii. „Principala problemă este aceea a atragerii fondurilor europene în agricultură. Am inițiat o campanie de informare în întreg județul, pe accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală și pe legume, fructe vii și vin. O parte dintre primari ne-au sprijinit și au reușit să adune oameni interesați, alții nu s-au implicat”, a declarat Mihai Banu, director la Direcția Agricolă Bacău. Scopul acestei campanii este de a atrage în județul nostru aproape 20 de milioane de euro, pentru dezvoltarea agriculturii, mai ales că acesta este un domeniu prioritar al județului nostru. Campania a avut loc deja în 70 de comune, iar săptămîna aceasta se va încheia. în paralel, Agenția pentru Plăți în Agricultură a derulat o campanie de informare a oamenilor asupra posibilității pe care o au de a înființa ferme cu dimensiuni de pînă la un hectar. în județul nostru se pot înființa 72.000 de astfel de microferme, dar pînă acum au depus cereri de înscriere doar 43.000 de persoane. Și aici, rol în informare îl au tot autoritățile locale, care ar trebui să le prezinte oamenilor acest program, prin care pot atrage bani, mai ales că lucrurile sînt simple. Țăranul cu pămînt depune o cerere și apoi se verifică dacă este eligibil pentru finanțare și își poate încropi ferma. „Primarii nu i-au informat pe oameni. Am avut întîlniri unde a fost o participare masivă, de sute de oameni, și întîlniri la care prezența se făcea pe degete”, a precizat Mihai Banu. Printre comunele dezinteresate au fost nominalizate Gîrleni, Berzunți, Izvorul Berheciului, Letea Veche sau Măgirești. La polul opus au stat comunele Sascut, Tamași, Filipești sau Geoseni. La aceste întîlniri, țăranilor li s-a explicat pas cu pas de ce sume pot beneficia și care sînt regulile pe care trebuie să le îndeplinească pentru atragerea fondurilor. Prefectura a decis să se implice și să pună pe cît posibil biciul pe primari. Pîrghiile sînt însă inexistente, așa că edilii locali vor fi bombardați doar cu adrese, prin care să li se ceară mai multă implicare. „Vom organiza, în martie, o nouă întîlnire cu primarii din județ, pe tema fondurilor nerambursabile din agricultură, la care vor fi invitați să participe și specialiștii din acest domeniu”, a declarat prefectul Gabriel Berca. Primarii nu sînt interesați nici de programul de instruire, organizat de Casa Corpului Didactic Bacău, unde sînt învățați să întocmească proiecte pentru atragerea fondurilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.