Ministerul Educației și Cercetării a solicitat ieri în cadrul unei videoconferințe ca Inspectoratele Școlare să adopte un regulament special în ceea ce privește folosirea microbuzelor școlare. Decizia a fost luată după ce în alte județe ale țării a apărut suspiciunea că autoturismele ar fi fost folosite în alte scopuri decît transportul elevilor. Astfel, pe microbuze va fi inscripționat numele localității de proveniență, ca să se vadă dacă mașina circulă prin zone în care nu ar trebui. De asemenea, va fi stabilit un loc clar de parcare și persoanele care au voie să conducă microbuzul. Tot strict vor fi precizate tipurile de activități extrașcolare în care poate fi utilizată mașina, de exemplu pentru transportul elevilor la competiții și concursuri școlare. Județul Iași a primit anul trecut 14 microbuze școlare. Un alt subiect discutat în cadrul videoconferinței de ieri a fost acela al necesarului de microbuze care să faciliteze desființarea învățămîntului simultan de la sate. (I. D.)faciliteze desființarea învățămîntului simultan de la sate. Potrivit unei declarații a șefei Inspectoratului Școlar Județe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.