Personalități băcăuane

„Nebun” de literatură!

n Isaiia Răcăciuni – „Cel ce te face să-i porți simpatie de la prima strângere de mână”

„La Răcăciuni am avut o copilărie ca-n povești!”, avea să-și amintească, în plină activitate scriitoricească, Isaiia Răcăciuni. Cel supranumit Nacht va adăuga: „Cu locuri și oameni deosebiți”. în cinstea lor își va adăuga numele Răcăciuni.
Viitorul scriitor s-a născut la 21 septembrie 1900 în satul Gîșteni. Șase ani mai tîrziu avea să vadă lumina soarelui, tot aici, fratele său, unul dintre marii noștri actori și comici – Stroe.
La 1909, tatăl lor se mută la București. Isaiia urmează cursurile primare aici. La fel și gimnaziul. Un an (1911 – 1912) îl are ca profesor de limba română pe Ioan Slavici. La 19 ani revine în locurile atît de dragi lui, la Răcăciuni, unde scrie „prima sa dramă în vresuri”. Absolvă „Academia Comercială”, dar se simte atras nebunește de literatură. âl întîlnim, rînd pe rînd, ca secretar literar la Editura „Gutenberg”, contabil la „Centrala Cărții”, secretar literar la Editura „Cultura Națională”, apoi la Editura „Fundațiile Regale”. Către anii 1945 – 1948 este numit director la Editura „Cugetarea”.
Debutează în 1927 ca autor dramatic cu „Mirele”, o comedie, dar și cu drama „Uzina”. în anul 1931 i se joacă piesa „Poste-Restante” (Poveste tristă în șase tablouri) și în 1935 „Bursa Neagră” și „Omul de departe”.
Primul său volum – „Trei Cruci” – vede lumina tiparului în deceniul al treilea. Scrie articole pentru „Ecoul”, „Reporter”, „Lumină”, „Premiera ilustrată”, „Viața românească”, „Magazinul”, „Adevărul”, „Azi”, „Epoca”, „Facla”, „Viața literară” etc. Se dedică și scenariilor de film: „Iancu Jianu” – 1927, „Se aprind făcliile” – 1939, ca și textelor umoristice pentru revista „Tic-Tac-Majestic”. După moartea sa, la 16 iunie 1976, rămîn în manuscris piesele: „Noaptea sîngelui”, „Ultima stație”, „Răspîntia”, „De la subsol la etaj”, „Puntea”, „Le prince Hochersip”, „Jurnal”.

Puțini știu că el a ajutat material o seamă de scriitori. N.D.Cocea și Camil Petrescu au fost doi dintre ei. Iată ce povestește chiar Isaiia Răcăciuni: „Toți editorii sînt speriați de N.D.Cocea, în ce privește contractele și paralele… într-adevăr, l-am pisat cam mult ca să scrie „Vinul de viață lungă”. Dacă n-ar fi stat la odihnă forțată, într-un anumit loc (plătit de Isaiia Răcăciuni), n-ar fi scris niciodată această admirabilă carte. Mergeam din două în două zile, prin ger și zăpadă, la capătul Bucureștiului, ca să-i smulg pagină cu pagină, scrise între ziduri sumbre”. Iar despre Camil Petrescu: „Melancolia lui m-a impresionat. Mă gîndeam la dramaturgul în veșnică harță cu critica bucureșteană și dialogam cu el:
– Ce ai, Camil?
– Am? N-am, dragă! N-am cu ce să-mi plătesc chiria. Am nevoie de 15.000 lei imediat.
– Vino mîine la editură. Ce-ai vrea să scrii?
– Un volum de nuvele. Titlul? „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război”. Și, din acest titlu, de care ne-am amorezat și dintr-o nuvelă, pe care după ce s-a cules a prefăcut-o șase luni, pînă cînd a înnebunit tipografii, a ieșit acel roman de răsunător succes”.
Isaiia Răcăciuni s-a bucurat de o mare prețuire chiar de la debut, deși unii l-au „ciupit” colegial în epigrame precum: „Cum să nu se vîndă „Mâlul”/ Amăgind astfel poporul./ Dacă ei sunt frați de cruce;/
Criticul și autorul?”. Și cea a lui Alexandru Cazaban: „Mâl nu are epigramă/ Și romanul e de soi,/ Eu i-aș face una bună/ Dar mă umplu de noroi”.
Și, pentru că la Răcăciuni sînt – așa cum amintea Isaiia Răcăciuni -„oameni deosebiți”, n-ar fi rău ca bibliotecii de aici să i se dea numele lui. Adică pentru cel „ce te face să-i porți simpatie de la prima strîngere de mînă”, după cum ne spunea Cosma Damian, un admirator al scriitorului. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!