Liberalul Ovidiu Budeanu și-a anunțat demisia din Consiliul local Bacău. El a înștiințat consilierii că dorește să se retragă din funcție „din cauza unor probleme personale”, iar consilierii municipali au aprobat, ieri, cu 18 voturi pentru și două împotrivă (plus un un vor nul) demisia acestuia. Liberalii nu au luat încă o decizie în privința desemnării unui înlocuitor pentru Ovidiu Budeanu, primarul Romeo Stavarache, care îndeplinește și funcția de președinte al organizației județene, declarînd că așteaptă decizia Biroului municipal Bacău a PNL. Conform legii, în consiliul local ar trebui să intre persoana imediat următoare de pe lista de la alegeri, însă acest lucru nu e neapărat obligatoriu să se întîmple. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.