Ascensiuni duhovnicești

Viața întru credință

• hristificarea credinciosului prin comuniunea cu Hristos din Sfintele Taine n Viața în Hristos – comuniunea reală cu Dumnezeu n Adevărata natură a vieții spirituale creștine

Viața omului diferă în mod radical de viața celorlalte viețuitoare de pe pămînt. Plăsmuit după chipul lui Dumnezeu, omul are – prin
constituția sa – ca bogăție inalienabilă a minții o voință liberă și poate să-și creeze propria sa lume. O lume comună pentru neamul omenesc, civilizația, sau o lume separată, pe care persoanele mai înzestrate o creează în interiorul lor. Pe acest plan, viața poate fi „interioară” (viziunea unui artist sau filosof), sau se poate numi „spirituală”, în sensul că este susținută și activată prin funcțiile superioare ale organismului uman: intelectul, sentimentul, fantezia. Dar și această viață „interioară” sau „spirituală”, fără a fi una îngust trupească, e negreșit biologică. Oricît de dezvoltată ar fi lumea sufletească a omului, atunci cînd funcționează autonom nu poate să ajungă la realitatea lui Dumnezeu și să trăiască viața Duhului. Viața aceasta nu are legătură cu viața și spiritualitatea creștină.
în același timp, omul poate crea o lume care să ia în serios existența lui Dumnezeu, o lume care să fie organizată de legi și principii în vederea lui Dumnezeu. Viața pe acest plan se numește religioasă. Dar fiind doar organizată în vederea lui Dumnezeu și nu este încă și unită cu Dumnezeu, nici ea nu poate să fie numită spirituală. Viața spirituală nu e o viață de legi și dispoziții, ci o viață de împărtășire, de iubire și dragoste, de amestec și contopire cu Dumnezeu.
Pe oricît de înalte trepte ale vieții „interioare”, „spirituale” sau „religioase” s-ar înălța omul, el nu se poate considera un adevărat om spiritual; Sfîntul Apostol Pavel îl numește adecvat „sufletesc” (psihic) în Epistola 1 Corinteni (cap. 2, v. 14 – 15). Sub aspect ontologic, nu este încă omul deplin și adevărat, tocmai pentru că unirea cu Dumnezeu nu e un element supraadăugat, ci constituie „omul” «în har» ce reprezintă elementul fundamental al existenței lui. Ca să fie om, trebuie să devină ceea ce a fost plăsmuit să fie.
Sfinții Părinți susțin că omul a fost plăsmuit după chipul lui Hristos. Mai precis, omul este „după chipul lui Dumnezeu” și chipul Logosului. Sfîntul Nicolae Cabasila susține cu claritate că Hristos este Cel realmente „mai-întîinăscut decît zidirea” (Col. 1, 15), arhetipul și scopul creării lui Adam. Natura umană a fost creată după chipul lui Hristos, ca Logosul să poată lua din ea pe Maica Sa și să intre ca om în lume, ca Dumnezeu să devină realmente Dumnezeu-Om și omul să devină realmente, după har și participare, el însuși Dumnezeu-om. Acesta este omul cu adevărat realizat!
Desăvîrșirea personală spirituală a omului prin unirea neconfundată cu Dumnezeu nu poate avea loc decît acolo unde se crede într-o eshatologie eternă a omului în unirea fericită a lui cu Dumnezeu. Dar o astfel de eshatologie este urmarea și credința firească într-un Dumnezeu trinitar. Pe de altă parte, unirea veșnică cu Dumnezeu e garantată acolo unde o Persoană divină S-a întrupat ca om pentru eternitate, manifestînd în aceasta iubirea eternă a lui Dumnezeu pentru omul ca om. Această Persoană este Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. (Va urma). (pr. prof. dr. Constantin LEONTE) lui cu Dumnezeu. Dar o astfel de eshatologie este urmarea și cr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!