De la 1 aprilie, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău (DGFP) va funcționa, conform Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 266/2007, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii. „Aceasta – a precizat purtătorul de cuvînt al DGFP, Adrian Anghel – va administra situațiile fiscale a 200 de contribuabili cu domiciliul fiscal în județul Bacău care au înregistrat o cifră de afaceri, raportată în situațiile financiare încheiate la 31 decembrie 2005, cuprinsă între 10 și 70 de milioane de lei sau se află în procedură de insolvență și au creanțe fiscale mai mari de 3 milioane de lei”.
Lista nominală a contribuabililor mijlocii va fi actualizată anual și va fi publicată în Monitorul Oficial și pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice – portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii va cuprinde activitatea de Inspecție Fiscală și pe cea de Administrare a Veniturilor Statului. „Categoria contribuabililor mijlocii – a precizat Adrian Anghel – va fi constituită din contribuabilii care au înregistrat o cifră de afaceri raportată la situațiile financiare încheiate la 31 decembrie 2005, cuprinsă între 10 milioane de lei și pînă la 70 de milioane de lei, precum și din contribuabilii cu domiciliul fiscal pe raza județului aflați în procedura insolvenței pentru creanțe fiscale mai mari de 3 milioane lei. În cazul în care numărul contribuabililor mijlocii selectați conform criteriilor mai sus enunțate, este mai mic de 200, în administrarea structurii menționate vor trece un număr corespunzător de contribuabili din evidențele Administrației Finanțelor Publice Bacău, selectați în ordinea descrescătoare a cifrei de afaceri”. În acest scop – a mai spus purtătorul de cuvînt al DGFP – s-a prevazut ca protocolul de predare-primire a dosarelor fiscale, a altor documente și a informațiilor privind evidențele fiscale ale contribuabililor mijlocii și ale sediilor secundare ale acestora, de la organele fiscale implicate către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul DGFP Bacău să se finalizeze pînă la 20 aprilie 2007, iar informațiile aflate în sistemul informatic de administrare a creanțelor fiscale pentru contribuabilii mijlocii persoane juridice si pentru sediile secundare ale acestora vor fi transferate în format electronic între organele fiscale implicate în procedura de predare-primire, pe 1 aprilie 2007. După această dată, sediile secundare ale contribuabililor mijlocii persoane juridice vor fi administrate de Administrațiile Finanțelor Publice pentru Contribuabiliii Mijlocii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, pe a caror rază își desfășoaă activitatea.
Totodată, s-a prevazut ca pentru contribuabilii mijlocii a căror cifră de afaceri în anul precedent este inferioară celei stabilite drept criteriu de selecție a acestora pentru încadrarea în categoria contribuabililor mijlocii, scoaterea din administrare să se efectueze după o perioadă de 4 ani consecutivi în care nu mai îndeplinesc criteriul de selecție, precum și posibilitatea actualizării contribuabililor mijlocii, prin ordin al ministrului Finanțelor publice, respectiv publicarea în Monitorul Oficial și pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice – Portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (http://anaf.mfinante.ro). „Această reorganizare a DGFP Bacău – a mai spus Adrian Anghel – are ca obiectiv întărirea capacității administrative și alinierea la standarde europene privind administrarea și asistența acordată contribuabililor. Astfel, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii va funcționa în Bacău începînd cu 1 aprilie 2007 și are ca obiectiv principal asigurarea unor condiții mai bune pentru contribuabilii mijlocii în activitatea de declarare și plata către bugetul statului. Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău urmărește dezvoltarea unui dialog simplu și direct cu contribuabilii mijlocii și cu firmele aflate în insolvență care au creanțe fiscale de peste trei milioane de lei, administrate de aceasta. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.