Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) al Primăriei Bacău va achita în zilele de 6,7 și 8 martie sumele de bani reprezentînd ajutorul financiar al statului pentru tinerii căsătoriți. Ajutorul, în valoare de 200 de euro, calculat în lei la cursul de schimb din data emiterii dispoziției de plată, va fi achitat la casieriile SPAS sau prin mandat poștal. „Pentru a putea ridica acești bani, persoanele îndreptățite trebuie să se prezinte la sediul nostru cu cărțile de identitate ale soților și cu certificatul de căsătorie, ambele în original”, a declarat Ioana Calustian, directorul SPAS. Este pentru prima dată de la intrarea în vigoare a legii cu privire la ajutorul financiar destinat proaspăților căsătoriți cînd se fac plăți. Pe listă sînt 73 de cupluri care s-au căsătorit după 1 ianuarie 2007. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.