Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR), Dan Motreanu a semnat Ordinul nr. 219/2007 prin care se aprobă regulile privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică. Potrivit acestui ordin, producătorii care produc, procesează, importă din terțe țări, distribuie sau depozitează produse ecologice au obligația de a-și înregistra activitatea pînă la 1 iunie a fiecărui an. Înregistrarea se va face, în județul Bacău, prin completarea fișelor de înregistrare puse la dispoziția producătorului de către MAPDR, prin intermediul Direcțiiei Agricole de Dezvoltare Rurală (DADR). „Aceste fișe de înregistrare – a opinat Mihai Banu, directorul executiv al DADR Bacău – conferă operatorului calitatea de producător în agricultura ecologică și reprezintă documente eligibile pentru obținerea de subvenții naționale în agricultura ecologică, precum și pentru accesarea sprijinului destinat agriculturii ecologice care se va derula în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală”. Pentru perioada 2007 – 2013, suma prevăzută în PNDR pentru sprijinul agriculturii ecologice se ridică la aproximativ 225 milioane euro. Totodată, procesul de înregistrare a operatorilor are ca scop să ofere datele statistice din sectorul producției ecologice și să permită autorității responsabile să elaboreze în fiecare an Lista producătorilor implicați în acest sector, pe care să o pună la dispoziția părților interesate.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluție ascendentă, atît în sectorul animalier cît mai ales în sectorul vegetal. Astfel, suprafața totală destinată agriculturii ecologice era, în 2006, de aproximativ 170.000 de hectare, față 110.400 de hectare în 2005 și 73.800 hectare în 2004. De asemenea, a crescut și numărul operatorilor din agricultura ecologică (producători, procesatori, comercianți). Numărul acestor operatori înregistrați la MAPDR în anul 2006 a fost de 3409, cu 21% mai mult față de operatorii înregistrați în anul 2005 și aproape dublu față de operatorii înregistrați în anul 2004. Agricultura ecologică are începuturi și în județul Bacău, în domeniul legumicol, prin fosta stațiune de cercetări legumicole, și pe Valea Muntelui, o zonă prin excelență ecologică, prin acreditarea Asociației Valea Asăului, din Asău, pe producția de lapte și produse din lapte ecologice. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.