în prezența oficialităților județene și locale, a reprezentanților
Ministerului Administrației și Internelor și a principalelor instituții
băcăuane, ieri, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție al
Județului Bacău a avut loc ședința solemnă prilejuită de „Ziua
Poliției Române”. Manifestarea de ieri a prilejuit invitaților scurte
intervenții, în care au apreciat activitatea desfășurată de polițiștii
băcăuani în ultimul an, considerat ca fiind unul cu rezultate bune.
Pentru polițiștii prezenți în sală, emoțiile au început în momentul în
care comisarul șef Ștefan Alexa, inspectorul șef IJP, a început să citească lista cu cei doi ofițeri și opt agenți care, pentru rezultate deosebite, au fost avansați înainte de termen. Alături de ei, au mai fost avansați în grad, la termen, 38 de ofițeri și 93 de agenți. Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a decis ieri să-l desemneze „Polițistul anului” pe agentul șef Constantin Machidon, de la Biroului Siguranța Circulației Bacău. El a fost avansat la excepțional și a primit un premiu în bani, pentru că a avut puterea să oprească șoferul unui autoturism care l-a tîrît mai mulți kilometri pe capota mașinii sale. Tot ieri a fost sfințită și popota Inspectoratului Județean de Poliție, după care festivitatea s-a încheiat cu o cupă de șampanie ciocnită cu sărbătoriții. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.