Polițiștii și-au aniversat ieri ziua de naștere

Administrator

în prezența oficialităților județene și locale, a reprezentanților
Ministerului Administrației și Internelor și a principalelor instituții
băcăuane, ieri, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție al
Județului Bacău a avut loc ședința solemnă prilejuită de „Ziua
Poliției Române”. Manifestarea de ieri a prilejuit invitaților scurte
intervenții, în care au apreciat activitatea desfășurată de polițiștii
băcăuani în ultimul an, considerat ca fiind unul cu rezultate bune.
Pentru polițiștii prezenți în sală, emoțiile au început în momentul în
care comisarul șef Ștefan Alexa, inspectorul șef IJP, a început să citească lista cu cei doi ofițeri și opt agenți care, pentru rezultate deosebite, au fost avansați înainte de termen. Alături de ei, au mai fost avansați în grad, la termen, 38 de ofițeri și 93 de agenți. Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bacău a decis ieri să-l desemneze „Polițistul anului” pe agentul șef Constantin Machidon, de la Biroului Siguranța Circulației Bacău. El a fost avansat la excepțional și a primit un premiu în bani, pentru că a avut puterea să oprească șoferul unui autoturism care l-a tîrît mai mulți kilometri pe capota mașinii sale. Tot ieri a fost sfințită și popota Inspectoratului Județean de Poliție, după care festivitatea s-a încheiat cu o cupă de șampanie ciocnită cu sărbătoriții. (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.