Locul II pentru baschetbalistele moineștene
La sfîrșitul săptămînii trecute, la Botoșani s-a desfășurat turneul zonal pe Moldova la baschet fete, rezervat școlilor gimnaziale.
La această întrecere, inclusă în Olimpiada Națională a Sportului Școlar, reprezentanta județului nostru, echipa Școlii „Ștefan Luchian” din Moinești, a avut o comportare meritorie, ocupînd în final poziția secundă. Iată și rezultatele înregistrate de moineștence: 64-48 cu Liceul de Informatică Iași, 70-51 cu Școala nr.3 Rădăuți și 43-54 cu Școala nr.10 Botoșani, ultima fiind și cîștigătoarea competiției. Antrenorul celor din Moinești, prof.Cristian Comănescu, a avut la dispoziție următorul lot: Iulia Stângaciu, Ovidia Stănoi, Georgiana Găman, Anca Rotaru, Ioana Zamfir, Ana Popescu, Andreea Ghineț, Maria Comănescu, Bianca Sandu și Cornelia Ardeleanu. „Ca și în ultimele două ediții, derulate tot la Botoșani, și de data aceasta am fost vitregiți de arbitraj. Elocvent este faptul că majoritatea celor prezenți au recunoscut că echipa noastră a fost cea mai bună, iar, în plus, Iulia Stângaciu a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare a turneului. în acest context, dacă această fază a competiției se va mai desfășura la Botoșani, în semn de protest, față de organizatori, nu ne vom mai prezenta. De aceea, vom întreprinde demersurile necesare ca, la anul, faza zonală pe Moldova să fie organizată de județul nostru”, ne-a declarat prof.Cristian Comănescu. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.