Lumea românească

Consecințele unei morți anunțate

Vasile PRUTEANU

în sfîrșit Alianța D.A. și-a dat duhul, după un război fără cruțare dus de cele două partide timp de mai bine de doi ani. Reunirea sub același slogan („Dreptate și Adevăr”) era una contra naturii între un partid de dreapta (PNL) și unul de stînga frîntă (PD). Fusese dorința liderilor acestora ca să construiască un berbec ce trebuia să lovească drept în moalele capului un „sistem ticăloșit”, patronat de PSD. Ca să reușească, fondatorii acestui melanj nefiresc aveau nevoie de cunoașterea și respectarea unor principii politice de bun simț. în primul rînd, se știe ce este aceea civilizația dialogului. Să instituie calmul dezbaterii, asumarea diferențelor de opinie, sportivitatea disputei. Apoi, să găsească mijloacele cele mai eficiente de punere în ecuație și în practică a protocolului și programului de guvernare asumat. Un asemenea obiectiv ambițios era de competența unor politicieni rasați și versați. România nu avea de unde să-i aibă. Cei adunați de electorat sub aceeași flamură înțeleg dialogul ca pe o bătălie și o confruntare de orgolii, nicidecum ca efort de a obține un adevăr care, eventual, diferă de toate opiniile exprimate. Dialogul implică disponibilitatea fiecăruia de a ieși în întîmpinarea celuilalt, capacitatea de a fi receptiv față de opinia contrară, pasiunea investigației dincolo de orice narcisisme și vanități. Dialogul nu presupune cu necesitate un cîștigător, dar vrea să ajungă la un cîștig. Pentru populație, în primul rînd, pentru binele interlocutorilor, în ultimul rînd. în România nu s-a format încă o clasă politică temeinică, în stare să conducă o națiune cu instrumente doctrinare și morale, în perspectiva alinierii la comunitatea continentală. Politicienii noștri sînt orice, numai oameni politici, nu! Sînt afaceriști (destui), oportuniști (foarte mulți) și enorm de multe slugi gata oricînd să renunțe la propria personalitate pentru a se supune opiniilor liderului de partid: „Da, șefu’, așa fac!”. Opinii ale liderilor care pot fi (bineînțeles) și greșite. De aici și pînă la a trăi în euforia părerilor liderului nu-i decît un interval cît o respirație, cu consecința căderii inevitabile în susțineri ireductibile. Astfel, dialogul surzilor s-a realizat. Urmează lupte oarbe de imagine, acuze nenumărate, incriminări, suspiciuni, neîncredere și supărări infantile. Pînă cînd colaborarea devine imposibilă. Din acest tenebros vacarm cel mai în pierdere iese cetățeanul.
Dar, să vedem și care sînt pierderile partidelor cu opinii ireconciliabile. Mai întîi, un guvern liberal cu UDMR agățat în coadă v-a avea o stabilitate precară, depinzînd de susținerea parlamentară a PSD și a unor partide mai mici. Acestea vor pune mereu condiții și vor amenința cu moțiunea de cenzură dacă nu li se vor face concesii. Pe de altă parte, PD ferindu-se să mai conducă în subordinea lui Tăriceanu s-a situat în postura de demolator. Cîmpul său de acțiune se va restrînge, riscînd ca Executivul să-i facă reproșuri ori de cîte ori se va opune unor măsuri de dreapta, asimilîndu-l forțat cu PSD-ul declarat de stînga. Restructurarea reală v-a produce pagube însemnate atît PNL cît și PD, pentru că unde are ministrul PNL-ul, are secretar de stat PD-ul, unde-i pedistul director, liberalul e adjunct și viceversa. Administrația e croșetată „unul pe față, altul pe dos”. Destrămarea împletiturii nu se va realiza fără scandaluri răsunătoare, paguba înregistrîndu-se în contul ambelor partide. E greu de estimat care va fi reacția electoratului față de această moarte de mult anunțată a unei alianțe nervoase și nemulțumite. Această incertitudine va ucide multe inițiative politice și va frîna, în bună măsură, mersul înainte a societății românești. în plus, se va accentua lipsa de respect, unul față de altul, a convivilor de pînă acum și vor prolifera vorbăria deșartă, discursul torențial, locvacitatea paranoică, vedetismul incontinent, caracterele injurioase, insultele, comportamentele de flașnetă, interlocuțiile cu miros fetid de mahala dîmbovițeană. De astfel de „ingrediente” orale n-am dus lipsă nici pînă acum. Mai ales în primii ani de tranziție. Gonflarea nepotolită a opiniilor e ca o obsesie nevrotică ce ne urmărește fără cruțare. închipuiți-vă că după aruncarea peste bord a demagogilor lunatici Dumitrașcu, Gavras, Suian, Nica, care ne-au obosit cu vorbăria lor de moară hodorogită, vin alții ca Gigi Becali și cine mai știe cine. Care se vor adăuga nevroticului Vadim Tudor, abundentului Adrian Păunescu, frisonantului Lucian Bolcaș, incalificabililor Crin Antonescu și Ludovic Orban, halucinantului Cezar Preda, buldozerului demolator Șerban Nicolae. Am ajuns să ne temem că astfel de politicieni ne pot afunda într-un grav marasm social și într-o ipocrită patologie morală. Consecința cea mai dramatică va fi alungarea din viața publică, pentru mult timp, a simțului onoarei, distincției și civilității de rang european.ntare de orgolii, nicidecum ca efort de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!