Alternativele Puterii

Romulus Dan BUSNEA

într-o remarcă a unuia dintre cei mai realiști scriitori ai momentului se spune: „Din ce în ce mai mulți romîni zic cu glas tare că nu mai înțeleg nimic din ce se întîmplă cu Puterea. în dictatură lucrurile sunt mai simple: o mînă de zbiri are Puterea și majoritatea populației e Opoziția. Democrația e mai greu de construit ca Dictatura. Mai ales cînd cu aceiași inși din Dictatură vrei să pui peste noapte bazele Democrației. în România nu e nimic de înțeles, indiferent că Puterea e la PSD sau la Alianța D.A, deoarece în Parlament și în Guvern se rotesc aceiași indivizi care tînjesc să fie dictatori, dar n-au la îndemînă regulile statului Democrat”. Domnia sa face referiri ample la democrația românescă, aflată de mai mult timp într-o acută criză a sistemului politic.în același context, scriitorul revine cu o propunere în premieră, care ar trebui să dea de gîndit oamenilor politici de la noi. Aceasta se referă la o rotație a puterii, care ar presupune 4 ani de democrație, urmați de 4 ani de dictatură. Adică, să asistăm la o defilare a democraților vopsiți precum Iliescu, Văcăroiu, Tăriceanu, Băsescu, Năstase sau Geoană, după care vor intra în scenă dictatori veritabili ca Vadim, Funar sau chiar Gigi Becali, care nu fac rabat de la modul în care vor pune ordine în țară – cu parul și crucea. Acest lucru ar presupune, după cum spune distinsul scriitor, să avem parte de o monitorizare europeană permanentă cu tot felul de observatori și comisii peste tot în țară, dar și cu tancuri la graniță, ca nu cumva dictatorii să nu mai vrea să renunțe la putere după 4 ani, iar democrații să nu se mai dea la o parte la termenul stabilit. „Pentru 4 ani eu i-aș vota președinți pe Vadim și Becali și i-aș trimite în lagăre de învățat pe de rost Democrația pe toți politicienii care țin azi prim-planul vieții publice. Pentru niște oameni care calcă timp de 4 ani în picioare legile, o pauză de 4 ani, în care să fie chiar ei călcați în picioare, nu e mult. E exact ce ajută. Nu există metodă mai bună de a-i deprinde pe Dictatorii din născare cu plăcerile cumpănite ale Democrației și pe democrații de conjunctură cu neplăcerile suportabile ale dictaturii, decît o rotație strict controlată la Putere”. Aceasta ar fi posibilitatea de a se face, în sfîrșit, deosebirea între una și alta, dar și între alegători, deoarce ar avea 4 ani de o oarecare relaxare, cît să se deprindă cu sistemul democratic, iar apoi 4 ani de beznă totală, în care să-și poată exercita ura pentru tot ce înseamnă dictatură.
De fapt, această variantă vizează în primul rînd gîndurile ascunse ale politicienilor noștri, care nu știu decît zicala „interesul nostru primează”. Nimic din ceea ce s-a întîmplat pînă acum în plan politic, în România ultimilor 17 ani nu poate fi comparat cu ceea ce este în prezent și cu atît mai puțin cu ceea ce urmează să se întîmple. în nici un caz președintele Băsescu nu va face uz de dreptul pe care Constituția i-l conferă, și anume acela de a fi prezent la demararea procedurii de suspendare a sa din funcție și de a-si exprima în Parlament punctele de vedere, onest și cu simț de răspundere.
Conflictul real și permanent care există între Băsescu și Parlamentul României, între Băsescu și Guvern, între Băsescu și formațiunile politice și între oamenii politici sînt mult mai grave decît toate conflictele politice înregistrate în ultimii ani. Ca să nu mai spunem de conflictele pe care președintele le-a declanșat cu presa atunci cînd a spus că nu se poate baza pe ziariști pentru luminarea populației și chemarea ei la referendum în susținerea votului uninominal. Din această cauză acesta spunea că va fi nevoit să meargă din județ în județ și din poartă în poartă pentru a-i lămuri pe toți românii asupra avantajelor pe care le-ar avea în urma introducerii votului uninominal. Cineva din presă i-a urat „Drum bun!”.
După cum știm foarte mulți dintre noi, pentru că am învățat pe parcursul anilor de libertate, într-un stat angajat pe calea democrației cea mai importantă instituție este Parlamentul. De aceea, indiferent de natura răfuielilor politice, atacarea în bloc a Legislativului nu poate fi decît o lovitură majoră împotriva sistemului pe care noi, românii, l-am adoptat după căderea comunismului. S-a putut lesne observa, cel puțin în două rînduri, cum domnul Băsescu și-a atras ostilitatea Parlamentului: cu ocazia modificării Legii referendumului și a sancționării, printr-o moțiune simplă, a unuia dintre personajele de bază din anturajul său politic, nimeni altul decît celebrul ministru al justiției, Monica Macovei. Au fost momente cînd două treimi dintre parlamentari s-au pronunțat, de fapt, împotriva punctelor de vedere susținute cu atîta ardoare de șeful statului. într-un stat în care președintele și-ar îndeplini cu adevărat rolul de mediator între diversele instituții și forțele politice, probabil că nu ar exista nici un motiv real ca Parlamentul să dorească debarcarea președintelui. Dar noi nu mai trăim de mult în circumstanțe normale, într-o zonă a normalității pe care ar trebui să o regăsim după atîția ani de tranziție post-revoluționară. Vinovat de această stare de lucruri este – potrivit spuselor unui alt acid ziarist -„cel care a jurat că va respecta o Constituție pe care a dorit din prima clipă să o încalce, iar în a doua clipă să o schimbe, pentru a-și motiva infracțiunea”. Războiul început de președintele Băsescu cu aproape toți factorii politici din jurul său va fi unul perdant, dar nu pentru ei, care de bine – de rău și-au consolidat pozițiile, ci tot pentru cei care ne chinuim zilnic cu o mare problemă: supravețuirea. Distanța între oamenii politici și noi, „restul lumii”, s-a mărit considerabil, iar șansele ca ochii lor să se mai îndrepte și spre noi au devenit minime. Să sperăm că ele nu se vor apropia de zero, mai ales că tot poporul este cel care, într-un fel sau altul, va sări în ajutorul celor de la putere măcar o dată la 4 ani. Scandalul se lărgește continuu și nimeni nu mai discută altceva: politicieni, comentatori, gazetari, militari, populație. Conflictul este unul care pare ireconciliabil, iar scena publică dă senzația prăbușirii. Mai există, oare, șanse de redresare a situației, sau mergem implacabil spre altă structură de guvernare și spre alegeri anticipate? Sau, poate că ar fi bună varianta propusă de scriitorul nostru la începutul acestor rînduri – de alternare la putere – a democrației cu dictatura, din 4 în 4 ani, pînă ce se va găsi și soluția viabilă pentru ca democrația să fie pentru veci instaurată, aplicată și respectată. n Parlament și în Guvern se rotesc aceiași indivizi care tî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!