Carnetul cu note

Administrator

Bacovia

* Trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane

O știre, slobozită de slova cu miros proaspăt a gazetelor – pe care o reproducem intactă – vine îmbucurătoare pentru Bacău:
„Majestatea Sa regele a binevoit a aproba ca premiul „Național de literatură a Fundației Regele Carol al II-lea, în valoare de lei 100 000 (una sută mii) să fie divizat în anul acesta, în două părți egale și atribuit poeților Th. Arghezi și G. Bacovia.
Un poet băcăuan a fost premiat! Un poet care a viețuiit între noi și pe care puțini l-au cunoscut. Cu un număr restrîns de prieteni, mai prieten cu visul și cărțile, decât cu lumea care nui i-ar fi adus altceva decât pizma, Bacovia a trăit în Bacăul nostru retras, trecându-și prin suflet poezia fiecărui colț.
„Catedrala din poezia lui poate fi orice catedrală, ea este însă catedrala Sf. Neculai din Bacău; grădina – este grădina publică a orașului, codrii sunt dela Hemeiuș, din zare; abatorul este cel de pe malul Bistriței, până și ploaia și toamnele sunt ale Bacăului” (Gr. Tabacaru. Ateneul literar 1925).
Melancolia subtilă, răsărită sfios din ființa-i minată de neliniște și de presimțiri sinistre, atacă accente în opera lui Bacovia:

Odaie plină de mistere
în pacea ta e nebunie,
Dorm umbre negre prin unghere,
Pe masă arde o făclie.

Și în nopțile de vară, la grădină:

Și tot orașul întrista
Fanfara militară…
Târziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă opera cânta,
Fanfara militară.

Dar Bacovia este al nostru, al Bacăului.

(Alex. ȘENDREA – articol apărut în ziarul „Bacăul” – 28 mai 1934)
Melancolia subtilă, răsărită sfios din ființa-i minată de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.