Carnetul cu note

Bacovia

* Trecutul de lîngă noi: actualitatea presei interbelice băcăuane

O știre, slobozită de slova cu miros proaspăt a gazetelor – pe care o reproducem intactă – vine îmbucurătoare pentru Bacău:
„Majestatea Sa regele a binevoit a aproba ca premiul „Național de literatură a Fundației Regele Carol al II-lea, în valoare de lei 100 000 (una sută mii) să fie divizat în anul acesta, în două părți egale și atribuit poeților Th. Arghezi și G. Bacovia.
Un poet băcăuan a fost premiat! Un poet care a viețuiit între noi și pe care puțini l-au cunoscut. Cu un număr restrîns de prieteni, mai prieten cu visul și cărțile, decât cu lumea care nui i-ar fi adus altceva decât pizma, Bacovia a trăit în Bacăul nostru retras, trecându-și prin suflet poezia fiecărui colț.
„Catedrala din poezia lui poate fi orice catedrală, ea este însă catedrala Sf. Neculai din Bacău; grădina – este grădina publică a orașului, codrii sunt dela Hemeiuș, din zare; abatorul este cel de pe malul Bistriței, până și ploaia și toamnele sunt ale Bacăului” (Gr. Tabacaru. Ateneul literar 1925).
Melancolia subtilă, răsărită sfios din ființa-i minată de neliniște și de presimțiri sinistre, atacă accente în opera lui Bacovia:

Odaie plină de mistere
în pacea ta e nebunie,
Dorm umbre negre prin unghere,
Pe masă arde o făclie.

Și în nopțile de vară, la grădină:

Și tot orașul întrista
Fanfara militară…
Târziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă opera cânta,
Fanfara militară.

Dar Bacovia este al nostru, al Bacăului.

(Alex. ȘENDREA – articol apărut în ziarul „Bacăul” – 28 mai 1934)
Melancolia subtilă, răsărită sfios din ființa-i minată de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!