Tabăra de Creație pentru copii, ediția a treia

Administrator

Rotary Club Arnhem – Rijn Olanda și Rotary Club Bacău Romînia, în colaborare cu Rotaract Club Bacău, organizează cea de-a treia ediție a unei Tabere de Creație pentru copii. Proiectul are ca scop promovarea tinerilor talentați în pictură, sculptură și artă fotografică. Prima și a doua ediție (2005, 2006) s-au desfășurat la Centrul de Cultură „Rosetti Tescanu – George Enescu”, Tescani. La ambele ediții, participanți au fost elevi de la Liceele de Artă din Bacău, Neamț, Chișinău, dar și copii instituționalizați de la Casa de copii „Sfînta Maria”, Barați. Studenți de la Universiatea de Artă din Arnhem au împărtășit din experiența lor elevilor romîni prezenți în tabără. Cei interesați să participe la ediția de anul acesta trebuie să se prezinte cu un tablou creație proprie în cadrul concursului organizat în 25 aprilie, ora 18.00, de Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău. Premiile oferite vor consta în 15 locuri în cadrul Taberei de Creație. Pe durata celor șapte zile de tabără, pe lîngă programul de lucru, vor fi organizate workshop-uri, excursii și seri culturale. Cluburile din Arhem și Bacău vor acorda participanților sprijinul material necesar pentru a crea. Lucrările realizate vor fi scoase la licitație în cadrul unei Gale de final. Fondurile colectate (au fost și) vor fi folosite pentru organizarea edițiilor următoare. Cazarea, masa și transportul vor fi asigurate de organizatori. Informații suplimentare pot fi obținute la Sorin Petrescu (0744/615314). Proiectul este promovat și de Inspectoratul Școlar Județean Bacău. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.