O parte din agricultorii băcăuani au descoperit cum pot cultiva pepeni și roșii în luna ianurie. La ședința Colegiului Prefectural, de marți, Constantin Scripăț, viceprimarul municipiului Bacău, a atras atenția asupra modului în care sînt completate certificatele producătorilor. „Am verificat autenticitatea datelor trecute pe spatele certificatelor. Acestea se eliberează anual, iar trimestrial, pe spatele lor trebuie completează suprafața terenului deținut și produsele obținute. Am avut surprize să descoperim lucruri de domeniul comicului. Din certificat reieșea că producătorul respectiv cultiva roșii și pepeni în luna ianuarie. Sau avea zece oi și venea la piață cu zece kilograme de brîză într-un an. Un altul deținea zece pomi fructiferi răzleți, dar vindea frcute tot anul. Un altul avea 20 de arii cultivate cu cartofi și, la fel, vindea marfă tot anul”, a susținut viceprimarul Scripăț. Accesul producătorilor în piețele din municipiul Bacău se face numai în baza certificatului de producător. Acesta este eliberat de primăria unde domiciliază agricultorul. în baza lui, el primește un spațiu în piață și plătește o taxă. „Rog primarii să verifice cu atenție aceste acte și să fie completate cu mai multă responsabilitate de producător. Altfel, iar se spune că noi încurajăm mafia piețelor”, a precizat viceprimarul Bacăului. Primarilor nu le-au căzut cu tronc afirmațiile lui Constantin Scripăț și au replicat: „alungați din piață țiganii care iau marfa producătorilor!”. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.