Cîțiva deținuți de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Bacău au expus, la clubul închisorii, tablouri realizate dincolo de gratii. Victor Danalache, Marian Marcu , Cornel Muscă, Vasile Moscu Ionel Cercel, Simona Miron și Iuliana Irofte sînt „artiștii” băcăuani în zeghe. Aceștia aparțin tuturor regimurilor de detenție de la cel deschis pînă la maximă siguranță. Expoziția de dincolo de gratii poartă denumirea „Respirația durerii” și, spune ei, este „o expresie a sufletului lor”. Geanina Ștefan, locțiitorul comandantului Biroului de Intervenție Psihosocială e de părere că indiferent de greșelile pe care ei le-au făcut în libertate, sînt, totuși, oameni înzestrați cu talent”. „Artistul” care are cea mai mare condamnare este Vasile Moscu. Acesta are de ispășit o pedeapsă de 18 ani, pentru o crimă comisă cu ceva vreme în urmă. Cele mai multe picturi de-ale sale sînt icoane, care înfățișează chipuri de sfinți. Omul susține că a învățat pictura la Școala Populară de Artă, dar recunoaște că și natura l-a înzestrat cu talent. „Lucrez greu, fiindcă în cameră nu am tot timpul lumină. Am mai expus și acum doi ani, de 8 Martie, dar nu picturi, ci sculpturi în săpun”, a spus deținutul.
Victor Marcu, un alt „artist”, condamnat la 15 ani, tot pentru crimă, preferă peisajele, portretele și picturile abstracte. Ne-a spus că cel mai mare necaz al său este că în celulă nu are spațiu suficient ca să picteze, așa că a ales ca „birou”, toaleta, care e „mare și curată”. „Dacă am materiale, pictez de dimineață și pînă-n seară”, a explicat deținutul. Victor Danalache are ca temă preferată în tablourile sale „Trecerea timpului”. El ne-a explicat că deși pictează de multă vreme, este pentru prima dată cînd participă la o expoziție. Mai veche în „breaslă” este Iuliana Irofte, condamnată la patru ani pentru înșelăciune. Femeia este deja la a parta expoziție la care participă. „Am avut multe lucrări expuse. Pe lîngă pictură, mai scriu și poezii”, a spus condamnata. Toți condamnații care au expus și organizatorii au primit din partea conducerii închisorii diplome. în săptămînile următoare, tablourile vor fi prezentate în Galeriile de Artă din Bacău. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.