Punctul pe „i”

Ficțiune sau realitate?

*…Ceangăii renunță la limba maghiară!

Deschiderea frontierelor țărilor membre ale Uniunii Europene după întîi ianuarie a.c. pentru cetățenii României a coincis inclusiv cu deschiderea pieței forței de muncă din majoritatea acestor state, legăturile de limbă, cultură și civilizație determinînd plecarea la lucru în Italia, Spania, Franța etc. a unui număr foarte mare de persoane.
Aceste mutații au influențat implicit viața unor comunități locale din județul Bacău, altădată aproape închise, membrii acestora evaluînd în prezent propriile șanse și oportunități din alte perspective.
în aceste condiții, unii părinți au început să-și reconsidere atitudinea față de limbile străine pe care le învață copiii lor, cu atît mai mult cu cît unii dintre aceștia, plecați în străinătate anterior, se integraseră mai repede în UE și au constatat că a ști o limbă străină de largă circulație la angajare a constituit un mare avantaj.
Iată de ce prezentăm în continuare un caz care evidențiază prin ineditul său, la nivel de județ, și surprinde prin rapiditatea racordării la o serie de norme europene; respectiv cel al localității Pustiana, comuna Pârjol, areal despre care presa băcăuană a relatat pe larg despre conexiunile impuse de un grup restrîns de persoane cu elemente aparținînd culturii maghiare, unde o parte dintre părinții copiilor ce studiază în clasele I-VIII ale școlii din localitate au solicitat în scris conducerii acesteia înființarea unei clase cu predare în limba italiană, urmînd să fie studiată în regim de limbă maternă.
Ineditul situației transpare imediat, nu atît prin faptul că în Pustiana ar fi foarte multe familii de italieni, ci prin simplu motiv că imediat după integrarea în UE locuitorii acestui sat au evaluat foarte repede și cu o profunzime de altfel caracteristică localnicilor din zonă, perspectivele copiilor, oferindu-le posibilitatea de a găsi locuri de muncă nu numai în Ungaria (aspect invocat cu obstinație, în repetate rînduri, de promotorii separatismului etnic maghiar), ci în majoritatea țărilor europene.
Solicitarea a luat prin surprindere inclusiv conducerea școlii din localitate, lipsa unui cadru didactic calificat determinînd soluții în consecință, respectiv asumarea predării acestor ore, pentru început, de către preotul catolic din localitate, bun cunoscător al limbii italiene, implicarea sa în viața laică a comunității locale putînd fi un exemplu demn de urmat.
Nu este exclus ca modelul Pustiana să fie preluat și de alte localități din județ și din țară, unde părinții care lucrează în țările Uniunii Europene, sau cei care doresc să se stabilească în aceste țări, să solicite pentru copiii lor, în conformitate cu legislația existentă în prezent și care permite acest demers, studiul unor limbi străine ca limbi materne, fără a se renunța la învățarea limbii române.
în acest context este dificil de înțeles atitudinea unor persoane din cadrul Asociației Ceangăilor Maghiari din Moldova (ACMM), sau a susținătorilor acestei organizații din țară și/sau Ungaria, care în prezent organizează ore de „limbă maternă” pentru copiii care habar nu au de maghiară (ei vorbind acasă altceva decît li se predă la școală), cu atît mai mult cu cît își desfășoară activitatea conform aceleiași legi în baza căreia se intenționează crearea primei clase de limbă maternă italiană din județ.
Relevantă în acest sens este poziția presei de expresie maghiară care inventează permanent amenințări la adresa pozițiilor cucerite de A.C.M.M. în comunitățile catolice din Moldova, semnificativă fiind publicația „Magyar Nemzet” (Ungaria) din 19 ianuarie a.c., cu articolul „O nouă metodă românească de asimilare”, semnat de Palffy Lajos, în care se arată: „Dacă majoritatea părinților vor decide în favoarea învățării limbii italiene va fi abandonată activitatea de predare a limbii maghiare ca limbă maternă, iar lupta dusă de atîtea decenii va deveni zadarnică”. Apreciem realismul colegilor ziariști maghiari, întrucît în încercarea de a evidenția că la nivelul cercurilor maghiare externe se conștientizează cît de precară este aplecarea copiilor din cadrul comunităților catolice spre limba maghiară și concluzionează că orice altă abordare în cadrul multilingvismului european le-ar dăuna grav (probabil în primul rînd financiar) a celor care trăiesc astăzi din „problematica ceangăiască” și care consideră că pot ieși la pensie din A.C.M.M., dacă este posibil chiar din conducerea acesteia.
Pe aceleași coordonate se înscrie și articolul din cotidianul „Harghita Nepe” (Harghita, nr.14, din 18.01.2007), care în articolul intitulat „Punct de vedere” semnat de Takacs Eva, preia o scrisoare redactată de Nistor Tinca – președinta Asociației „Sfîntul Ștefan” – Pustiana – veșnica apărătoare a celor 10 persoane (cu tot cu Tinca și mama acesteia) din Pustiana, ce doresc servicii religioase în limba maghiară – unde sînt atacate conducerea școlii și preotul catolic din localitate, cel care și-a permis să vină în întîmpinarea enoriașilor săi avînd aceeași bază legală pe care o are și A.C.M.M. cînd organizează ore de limba maghiară.
De altfel, oameni din anturajul lui Nistor Tinca susțin că pentru a da o notă de credibilitate în fața autorităților ecleziastice catolice, aceasta a încercat să strîngă semnături în Ungaria, de la persoane aflate la muncă în această țară, dar s-a lovit de ostilitatea oamenilor contactați, care i-au transmis ferm că nu doresc servicii religioase în limba maghiară, motiv pentru care a renunțat la această inițiativă ale cărei rezultate intenționa să le prezinte cu ocazia vizitei efectuate la Pustiana în luna februarie a.c. de Excelența sa Episcopul romano-catolic de Iași, Petru Gherghel.
La nivelul liderilor asociației ceangăiești se constată o anume îngrijorare, aceștia văzîndu-și amenințat inclusiv programul de învățămînt, deoarece în cazul unui număr redus al copiilor incluși în program finanțatorii unguri ar putea reduce drastic fondurile alocate acestor activități „pe pămînt ceangăiesc”.
Această amenințare de natură financiară transpare și din faptul că recent liderii organizației „ceangăiești” au inițiat o nouă metodă de făcut bani pe seama celor ale căror drepturi și libertăți „le apără”, respectiv dezvoltarea turismului etnic, care constă în utilizarea satelor cu populație catolică și cazarea turiștilor din Ungaria în „casele maghiare” construite din banii finanțatorilor unguri, bani care ar fi trebuit să susțină programul de învățămînt în limba maternă și nu programul „case de vacanță în ținutul ceangăiesc”.
De altfel, modul în care au fost cheltuiți banii în cadrul asociației – prin cumpărarea de mașini, case de vacanță, excursii pentru lideri și rudele acestora – a constituit unul din motivele pentru care statul ungar a înțeles că se impune limitarea fondurilor alocate cu atîta generozitate pînă în prezent, fiind de presupus că, în curînd, programul de predare a limbii maghiare își va da obștescul sfîrșit, asta dacă Roca, Solomon și Hegyeli nu vor umple „casele maghiare” abia construite, cu turiști unguri gata să-și lase roțile mașinilor în gropile și noroaiele din satele „ceangăiești” din prea multă dorință de a asculta cîntece și poezii așa- zise ceangăiești.
(Va urma). (Marton ARPAD)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!