Sinaxar ortodox: Sfîntul Teotim, episcopul Tomisului, Cuviosul Teodor Trihina, Sfîntul Apostol Zaheu

Administrator

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Teotim, episcop de Tomis

Omul smerit și binevoitor, fiindcă are curățenie sufletească și liniștea interioară și exterioară, are și adîncime duhovnicească, văzînd în profunzime rațiunile dumnezeiești și folosindu-se mai mult, mărindu-i-se și credința mai mult prin trăirea tainelor lui Dumnezeu.
Cel mîndru, pe lîngă faptul că este întunecat, este mereu tulburat și lăuntric și în exterior, și din ușurătatea egoismului său stă întotdeauna la suprafața lucrurilor, neputînd înainta în adînc, unde se află mărgăritarele dumnezeiești, ca să se îmbogățească duhovnicește.
Omul poate minți în trei feluri: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvîntul, iar altul minte cu toată viața lui. Cel ce minte cu cugetul este cel ce are bănuială. Unul ca acesta văzînd pe cineva vorbind cu o persoană oarecare, bănuiește și zice: despre mine se vorbește. Iar de va vedea că a contenit a vorbi, iar bănuiește că din pricina lui a tăcut. Dacă cineva-i va zice vreun cuvînt, bănuiește că a spus așa pentru a-l întrista. Cu alte cuvinte, are bănuială în permanență asupra vecinului, zicînd că pentru el a făcut aceasta, pentru el a zis aceea, și pentru aceasta a făcut aceea. Astfel se poate defini cel ce minte cu cugetul, pentru că nu gîndește nici un adevăr, ci la toate are bănuială. De aici se nasc iscodirile, grăirea de rău, neascultarea, vrajba și osîndirea. Unuia ca acesta de i se va întîmpla vreodată să i se adeverească bănuiala în vreun lucru, zice, ca și cînd ar avea dreptate: de aceea iscodesc orice, ca aflînd greșeala pentru care sînt defăimat să mă folosesc, în sensul să o părăsesc. Această începere este de la diavolul căci de la minciună a început: că neștiind a bănuit ceea ce nu știa. Cum ar putea pomul rău, să facă roadă bună? Iar de voiește cineva cu adevărat să se îndrepteze, cînd îi zice fratele: nu face aceasta, sau de ce ai făcut aceasta, să nu se tulbure, ci să-i mulțumească, și așa se va îndrepta. De va vedea Dumnezeu cugetul lui, nu-l va lăsa niciodată să se amăgească, ci va trimite pe cel ce poate să-l îndrepteze. Iar a zice că pentru a mă îndrepta cred bănuielilor mele, aceasta este o îndreptare a diavolului, care voiește să-l înșele. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.