Guvernul va aloca, din bugetul de stat, 100 de milioane de euro pentru consiliile locale care nu dispun de banii necesari pentru cofinanțarea proiectelor europene. „Am decis alocarea banilor pentru consiliile locale care au deja proiecte SAPARD, dar nu au fondurile necesare pentru cofinanțare. Experiența programului SAPARD, prin care am primim fonduri europene de preaderare, trebuie să ne ajute și în continuare pentru absorbția banilor care vin pentru dezvoltare rurală” – a spus premierul Tăriceanu. Acesta a subliniat că România primește de la Uniunea Europeană, pînă în 2013, circa 8,35 de miliarde de euro, bani alocați pentru dezvoltare rurală și pescuit. „Trebuie să învățăm din experiența SAPARD și să nu repetăm greșelile din trecut. Am decis și suplimentarea numărului de angajați ai Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), astfel încît proiectele să fie analizate într-un timp mai scurt și banii să ajungă mai repede la solicitant” – a explicat Tăriceanu.
Numarul proiectelor depuse in 2006 pentru finanțare SAPARD a crescut cu 56,3%, comparativ cu cele primite în perioada 2000 – 2005. Astfel, în 2006 au fost depuse 3.985 de proiecte, în valoare de 1,09 miliarde de euro, în timp ce de la debutul proiectului SAPARD pînă la sfîrșitul anului 2005 s-au primit 2.570 de proiecte. în județul Bacău, pe trei dintre măsurile Programului Sapard au fost aplicate 119 proiecte. Proiectele aprobate în cadrul Programului Sapard pentru industria agroalimentară (Măsura 1.1) – spune directorul Oficiului Bacău al APDRP, Constantin Becheanu – reprezintă o capacitate anuală de aproximativ 3,5 milioane de tone și 9,3 milioane de hectolitri. Cantitatea de carne abatorizată și procesată ajunge la aproximativ 993.000 de tone, în timp ce colectarea și procesarea laptelui atinge capacități de peste 9 milioane de hectolitri pe an.
Beneficiarii Sapard procesează și ambalează aproximativ 32.000 de tone pe an de pește și produse piscicole și procesează peste 2,5 milioane de tone de cereale în fiecare an. Prin proiecte din industria vinului, se obțin anual aproximativ 300.000 de hectolitri de diverse sorturi de vin. „în județul Bacău – a precizat Becheanu – la această măsură au fost aplicate 21 de proiecte, cu 32 de milioane de euro, cele mai multe pe lapte, carne, cereale, vin și pește”.
în cadrul investițiilor în exploatațiile agricole (Măsura 3.1), au fost achiziționate 8.476 de utilaje și mașini agricole, cu care sînt exploatate peste 521.000 de hectare de teren agricol. în cadrul acestei măsuri s-au procurat peste 9.000 de animale – vaci de lapte, bivolițe, porcine, ovine și caprine. De asemenea, APDRP finanțează înființarea a 1.637 de hectare de plantații pomicole și viticole. Pe alte 882 de hectare de teren au fost construite grajduri, ferme de păsări și sere. „De asemenea – a mai spus directorul oficiului Bacău al APDRP -, am avut pe această măsură 51 de proiecte, în valoare de 13,2 milioane de euro, preponderent pentru achiziții de utilaje”.
Prin investițiile Sapard se realizează anual aproximativ 10.000 de tone de produse specifice sericiculturii, apiculturii, cultivării și procesării ciupercilor, creșterii melcilor și procesării fructelor de pădure, domenii regăsite în cadrul diversificării activităților economice (Măsura 3.4). Prin fermele piscicole înființate sînt produse peste 1.100 de tone de pește pe an. La Bacău, pe această măsură au fost depuse 47 de proiecte, cu 5,1 milioane de euro, cele mai multe pe apicultură și pensiuni. Iar prin dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale (Măsura 2.1), 1.300.000 de locuitori din spațiul rural beneficiază de lucrările de infrastructură pentru drumuri, canalizare și alimentare cu apă potabilă.
Confruntați cu un număr mare de proiecte, reprezentii APDRP au anunțat, la sfîrșitul lunii noiembrie 2006, că au solicitat Comisiei Europene prelungirea cu doi ani a termenului de efectuare a plăților, fiind în imposibilitatea de a finaliza plățile aferente anului 2004. Regula programului SAPARD spune că plățile aferente anumitor proiecte trebuie făcute în maxim doi ani de la contractarea acestora. Pentru programul SAPARD, România a primit fonduri europene de 1,5 miliarde de euro, pe care trebuie să-i folosească pînă în 2008, data la care se finalizează programul SAPARD. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.