Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est organizează la Piatra Neamț, pe 7 iunie, conferința de lansare la nivelul Regiunii Nord-Est a „Schemei de investiții pentru sprijinirea inițiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu”, care urmează a fi aplicată în cadrul Programului Phare 2005 – Coeziune Economică și Socială. Obiectivul principal al schemei de granturi este acela de a acorda asistență financiară autorităților publice locale din localitățile cu maxim 50.000 de locuitori cu responsabilități în domeniul protecției mediului și ONG-urilor cu responsabilități în domeniul biodiversității sau al protecției naturii, din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României, în eforturile lor de a reduce volumul deșeurilor, de a îmbunătăți calitatea resurselor de apă și a apei potabile, de a reduce poluarea atmosferei și de a extinde activitățile privind protecția naturii și biodiversitatea. Această schemă va oferi sprijin financiar nerambursabil autorităților publice din România, în vederea dezvoltării activităților de investiții la nivel regional, în sectoare prioritare de mediu: gestionarea deșeurilor, gospodărirea apelor și a apelor uzate și biodiversitate sau protecția naturii.
Suma alocată Regiunii Nord-Est este 3,334 de milioane de euro, din care 2,5 milioane din fonduri europene și 0,834 de milioane de euro de la bugetul de stat. Valoarea finanțării nerambursabile disponibilă pentru fiecare proiect este cuprinsă între 300.000 și 1.000.000 de euro. Ghidul solicitantului este disponibil pentru consultare pe paginile de internet ale Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, www.mdlpl.ro, și Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, în secțiunea Programe/Anunțuri și Licitații. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.