MAXIME ȘI CUGETĂRI

Bătrînețe și demnitate

Vasile PRUTEANU

A trăi cu frica zilei de mîine este o viață umilă și umilită. Umilă prin neputință și spaimă, umilită de o societate care nu asigură omului demnitatea existenței sale. Cei prinși ca într-o cursă de șoareci sînt îndeosebi bătrînii. Ferecați și țintuiți de neputințele fizice și ignorați financiar de autoritățile statului sînt departe de a trăi acel „imn al seninătății”, cum zicea Eminescu. Sînt mai degrabă oameni copleșiți de tristețe, dezamăgire, de insignifianță și abandonare. Toate guvernele de după ’89 și-au purtat propaganda pe promisiunea îmbunătățirii condițiilor neomenești în care sînt siliți să trăiască majoritatea bătrînilor. Ca să le cîștige bunăvoința și voturile. N-au făcut excepție nici actualii guvernanți. „O viață demnă pentru bătrîni” – a sunat prima propoziție rostită la mitingul electoral de la Bacău de către dl Traian Băsescu, susținut de dna Mona Muscă. Cuvintele folosite nu spuneau mare lucru. Băteau spre retorică, propagandă ieftină și demagogie. Dovadă că încă de la începutul guvernării liberal-democrate bătrînii au fost uitați, s-au confruntat și se confruntă cu aceleași eterne nevoi: întreținerea, medicamentele, veniturile insuficiente vieții de fiecare zi, bolile. Continuă să trăiască aceeași lungă și neîndurătoare iarnă a vieții, ca un blestem cu ochii deschiși, cu gura închisă, cu urechile surde, umiliți, mereu nevoiași și duși cu vorba. Pentru că „pe cei mari nu-i costă nimic să fie darnici în făgăduieli, pe care, apoi, să le uite ca și cum nu le-ar fi rostit” (La Bruyere). Se știe încă de la Shakespeare încoace că „speranțele se năruie cînd promisiunile sînt nemăsurate”.
Din motive electorale, Guvernul Tăriceanu, la presiunea amenințătoare a PSD, a hotărît să-și arunce privirile și spre acest oropsit segment al populației. A primit de urgență un pumn prezidențial în față, pe motiv că există suspiciuni că n-am dispune de suficiente fonduri necesare susținerii pe timp îndelungat a pipernicitelor pensii. Creșterea bunăstării, a veniturilor statului și populației, în raport cu anul 2000, arată că resurse financiare sînt. Neîncrederea, suspiciunea și convingerea greșită că toți îl înșeală l-au îmboldit pe președinte să se îndoiască de necesitatea ridicării la un nivel acceptabil a punctului de pensie. Și așa destul de puțin cotat în raport cu ceea ce ar însemna venituri cît de cît onorabile. Dar, „zgîrcenia este o economie ce întrece orice măsură”, scria moralistul Teofrast cu peste 2000 de ani în urmă. De ce n-ar fi așa și în zilele noastre? Numeroșii cîrcotași ce se perindă seară de seară la televiziuni, punînd la îndoială buna intenție a guvernului, ne arată că n-a dispărut totalul dispreț pentru om și viață. Valori care s-au degradat mereu. Sînt prezente atitudini piezișe, care nu țin seama de faptul că pentru mulți semeni ajunși la senectute „moartea nu dă preaviz”, că merită cu prisosință „să te apleci nevoilor celor care fac din noapte zi, așteptînd înfrigurați eterna noapte” (W. Shakespeare). Ca să nu mai fim nevoiți a ne văicări, a trăi cu dezinvolură pe două planuri: pe cel al realității necruțătoare și sfîșietoare și pe cel al blestematei și mereu statornicei minciuni. Altfel vom continua să ființăm fără demnitatea la care ne dă dreptul o viață de muncă, mereu mințită, înșelată și batjocorită de un regim politic „nelegitim, imoral și criminal”, cum l-a denumit însuși președintele, cel care e acum puțin binevoitor cu bătrînețea asta atît de greu apăsătoare.e zi, așteptînd înfrigurați eterna

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!