Cunoștințe vechi…

Eugen VERMAN

– …Și, dacă tot spui că ești din Nănești Vale, ce mai face Pompei Darie?
– Văd că ai fost pe-acolo… Pompei e tare bătrân și tare bolnav…
– în toamna aceea, din 1980, era ajutorul șefului de fermă. Era un bărbat zdravăn ca un butuc de stejar…
– Era, dar nu mai este. Știi, anii…
… Cum să nu știu? Că au trecut și peste mine. Dar atunci, în toamna aceea aurie, parcă fără de sfîrșit, redactorul meu șef m-a trimis să documentez în comuna Parincea. Ideea n-a fost deloc rea. Acolo am stat aproape o lună. Mai mult, la Nănești Vale – un sat mic, ascuns de ochii lumii undeva, într-o vale de poveste – am mers zilnic. Mi-a plăcut tare mult acolo, mai ales oameni! Acolo l-am cunoscut eu pe Pompei Darie – observați ce prenume! – mi s-a recomandat ca fiind „ajutor șef fermă „, funcție mare, de răspundere, el știa totul despre fiecare din consătenii lui, de la copil la moșneag și, tot așa, nu era om din sat să nu-l cunoască sau, chiar, să-i fie rudă. în toamna aceea de neuitat avea prispa plină cu nuci, acolo stăteam și-mi făceam „servicul”, adică mîncam nuci și mai cinsteam și cîte un pahar de țuică bătrînă de un an și vin nou, roșu și aspru și înșelător ca Fata Morgana… Dar cu țuica a fost o poveste pe care n-am s-o uit vreodată. Eram cu directorul semeaului, și Pompei Darie ne-a invitat la el, acolo, în ograda aceea largă, pe prispa casei lui mari cu fața spre Răsărit, și ne-a cinstit cu cîte un pahar – dar ce pahar! – de rachiu. Noi doi, adică eu și inginerul, am gustat, rachiul te frigea la limbă, dar nea Pompei l-a și dat peste cap, încît în acel moment ne-am simțit tare mici, tare neîndemînateci, proști de-a binelea, altfel spus… A rîs cu gura pînă la urcehi, ce știți dumneavoastră, orășenii ăștia…, nici nu știți să beți…! Aflați că dacă eu mai beau trei pahare, iar dumneavoastră tot gustați din paharul acela, vă îmbătați lemn. Asta, pentru că fiecare om are, în gît, o clapetă. Cînd iei o gură, se deschide clapeta și aburii alcoolului ajung la creer. De aceea eu deschid numai o dată gura și-l beau de-antregul. Așa ne-a explicat nenea Pompei secretul băutului rachiului. Am plecat de la el tîrziu, după-amiază, cam chercheliți, e-adevărat, însă pe el l-am lăsat adormit acolo, pe prispă. Clapeta lui, probabil, se deschisese de mult mai multe ori decît de obicei…
– Ei, și ce mai fac domnul Vasile Butnaru, domnul Ion Prisecaru, domnul… ?
– âi cunoști bine. Se vede că ai rude la noi, la Parincea…
… Asta, dar și altele, am vorbit eu, zilele trecute, cu Maria Mihalache, țărancă din Nănești Vale, de 71 de ani, de la care am cumpărat un kilogram de brînză de vaci, cu 6 lei… O femeie cu basma pe cap, cu multe, multe riduri pe față, dar plină de viață, inspirîndu-mi o anume bucurie pe care, din păcate, o găsese destul de rar în ipostaza aceasta. „Știi, avem și noi două vaci, mai venim și noi, la Bacău, să mai facem un ban, cît s-o mai putea…”ea…
… Asta, dar și altele

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!