La finele lunii mai, două incendii la aceeași adresă au pus pe jar polițiștii din Prăjești. întîi, în noaptea de 25 spre 26 mai, a luat foc, din senin, un coteț de păsări de la locuința lui Lucian D. A doua noapte a luat foc chiar locuința acestuia, care a început să ardă de la acoperiș. în ciuda eforturilor pompierilor, care au intervenit cu două autospeciale, casa a ars în proporție de 90 la sută. Atunci, pompierii au constatat că focul a izbucnit de la o magazie anexă, sursa probabilă fiind un chibrit. Coincidența fiind prea mare, polițiștii au declanșat o anchetă și, după o lună și ceva de cercetări, au ajuns la concluzia că focul a fost pus de Marian G., de 20 de ani, cu antecedente penale. Acesta mai este acuzat că, pe 17 mai, a furat telefonul mobil al lui Răzvan B., din Prăjești. El mai este acuzat și că a furat un alt telefon mobil, al unui adolescent de 13 ani, din Negri. Marian G. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.