Recurs la istorie

O națiune numeroasă

• Românii din Ungaria – victimele maghiarismului (2)

Cronicari latini și slavi au descris cotropirea Panoniei românești și lichidarea românilor

Anonymus, Cronica de la Viena, Simon de Keza, Cronica Dulenicense, Richardus, Nestor, numeroase documente păstrate la Roma, Napoli, Viena au descris formațiunile româno-slave existente pe teritoriile: Panonia, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, izvoarele și cursul superior al Tisei. Conducătorii acestora s-au opus și au luptat cu îndîrjire împotriva cotropitorilor maghiari. Aceștia au fost răpuși numai cu ajutorul primit de la Sfîntul Scaun, care s-a folosit de forța de luptă a noilor veniți și adepților săi, sprijiniți de slujitorii religioși prezenți în zonă.
Menumorut i-a replicat lui Arpad, conducător și agresor maghiar, care îi solicita cedarea teritoriului stăpînit de el și a populației conduse de acesta, în virtutea faptului că el moștenise de la înaintași ceea ce avea sub conducerea sa. El a mai precizat că acestea erau protejate și apărate de împăratul de la Constantinopol.

„Regatul unei singure limbi este o imbecilitate”

Conducătorii politici maghiari, misionari și demnitari catolici au solicitat „extirparea românilor” indiferent de teritoriile pe care trăiau aceștia. Ștefan I, regele Ungariei, cu toate că a primit cel dintîi botez în ritul ortodox, a suprimat multe vieți ale românilor ortodocși. El a recunoscut multietnicitatea populației din statul condus de el. Lui îi aparține expresia”regatul unei singure limbi este o imbecilitate”. Aceasta a exprimat adevărul. Regele Bela al III-lea, fiul și urmașul lui Andrei al II-lea, și-a exprimat preocupare de „a extirpa pe ortodocși, precum și a falșilor creștini” din cuprinsul statului în fruntea căruia se afla. La conciliul de la Lucca regele Ungariei a susținut „distrugerea poporului din Valahia, ca unul foarte necredincios și autor al războaielor permanente din lumea creștină”. Sigismund de Luxemburg, împărat habsburgic și rege al Ungariei, a adoptat și aplicat hotărîri de persecutare și alungare a românilor de credință ortodoxă din cuprinsul „regatului apostolic”. Mulți slujitori ai românilor și credincioși de acest fel și-au găsit sfîrșitul vieții pămîntene ca urmare a măsurilor criminale practicate de statul respectiv. Capistrano, călugăr și misionar catolic, în 1484 i-a îndemnat pe credincioșii de ritul său „să dea foc bisericilor ortodoxe”, apreciate de el drept „sinagogele satanei, să alunge pe slujitorii acestora care refuzau să devină catolici”. Papa Clement al VI-lea a precizat că mulți „olachi romani” au fost convertiți la catolicism. în anul 1374, Grigore al XI-lea a consemnat faptul că aceștia erau persecutați de slujitorii catolici de origine maghiară. Aceștia s-au opus cu strășnicie ca românii să fie recrutați din rîndurile celor ce propagau și slujeau catolicismul. „Mulțimea românilor catolici” se jeluia asupra comportării necuviincioase, provocatoare a slujitorilor maghiari. Ca și Grigore al IX-lea, Clement al VI-lea a solicitat organizarea unui episcopat catolic pentru românii de acest rit. Regalitatea „apostolică”, cea care reprezenta interesele nobilimii maghiarizate și maghiare, a refuzat elaborarea și aplicarea măsurilor de acest fel, deoarece ar fi pus în primejdie posibilitățile de jefuie și suprimare a românilor din cuprinsul acestui stat. (Va urma). (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)ți de slujitorii catolici de o

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!