Prinsă după opt luni
Răzvan BIBIRE
• După opt luni de la comiterea unui furt dintr-o locuință situată pe strada Milcov din Bacău, polițiștii au descoperit autorul în persoana unei femei de 32 de ani, din județul Neamț. Cristina C. este cercetată în stare de libertate, sub acuzația de furt.
• Biroul pentru Siguranța Circulației din municipiul Bacău a organizat luni, 9 iulie o acțiune împreună cu Registrul Auto Român pe linia transportatorilor de persoane. Au fost controlate 72 de mijloace de transport și s-au aplicat 32 de sancțiuni în valoare de 1.400 de lei, s-au reținut trei certificate de înmatriculare și un permis de conducere. 21 de sancțiuni au vizat șoferii de taxiuri, cinci pentru oprirea în loc nepermis, șase pentru lipsa atestatelor și o amendă pentru lipsa inspecției tehnice periodice.
• Polițiștii de la Drumuri Naționale au organizat în week-end un control pe linia prevenirii accidentelor rutiere, în urma căruia s-au dat 544 de amenzi, dintre care 309 pentru depășirea vitezei, 33 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 11 pentru defecțiuni tehnice și au fost ridicate 29 de permise și 10 certificate de înmatriculare.
• Polițiștii din Comănești au descoperit doi bărbați din Asău care transportau 2,5 mc de bușteni de rășinoase pentru care nu aveau acte de proveniență. Lemnul a fost confiscat, iar bărbații amendați. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.