în perioada 18-19 iulie s-a desfășurat în Bacău „Caravana pentru informare și formare în domeniul nediscriminării”. Proiectul a fost inițiat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în colaborare cu Prefectura Bacău. „A fost ales Bacăul din cauza cazurilor multe de discriminare, a prezenței unui număr de șapte minorități etnice și a diversității religioase. Scopul campaniei a fost acela de a primi mult mai multe sesizări ce privesc cazuri de discriminare din județ”, a declarat Cristina Chinole, reprezentantul CNCD. La discuții a fost prezent și secretarul de stat Istvan Haler, care are atribuții în acest domeniu. „Autoritățile din județul Bacău sînt printre puținele din țară care recunsoc că există cazuri de discriminare, de orice formă. Acesta este un prim pas în combaterea fenomenului”, declarat secretarul de stat. „Caravana” a avut ca invitați reprezentanți ai autorităților județene și locale, ai instituțiilor publice cu rol social, ai organizațiilor neguvernamentale și ai minorităților etnice. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.