întregitorul de țară
* 80 de ani de la moartea regelui Ferdinand I
prof. dr. Jean CIUTĂ
O simplă coincidență cronologică: aniversăm 90 de ani de la victoria eroicelor lupte de la Mărășești, Mărăști, Oituz din vara fierbinte a anului 1917 și comemorăm 80 de ani de la moartea – la 20 iulie 1927 – ca un trăsnet al Sf. Ilie, a regelui întregitor de țară – Ferdinand I.
Cele două evenimente de facturi diferite se circumscriu prin ceea ce au reprezentat ele în contextul istoriei românești de la începutul secolului trecut. Doi regi ai României, de origine germană, cu orientări oarecum diferite, dar ambele puse în slujba poporului român. Carol I (care a domnit între anii 1866 – 1914) – exponent de excepție al României, dar care în 1883 a fost nevoit să se alieze „Triplei Alianțe” în mod temporar, alianță în care se aflau țările sale de origine (Germania, Austro-Ungaria), în timp ce Ferdinand I (1914-1927) a cutezat să se rupă, în 1916, de țara sa natală (Germania) alăturîndu-se „Antantei” (Franța, Anglia, Italia) împotriva propriei sale țări de origine, predicționînd viitorul poporului român. Ambii regi de proveniență dinastică Hohenzollerniană-Sigmaringen – au avut capacitatea și tăria reprezentării ireproșabile a elitei politice românești și, în esență – a poporului român. Perioada celor 61 de ani a guvernării celor doi a fost și poate va fi numită, pe drept cuvînt, epoca progresului și afirmării României contemporane.
Ferdinand I, după o succintă și febrilă relație flirtantă cu Elena Văcărescu, s-a căsătorit cu principesa Maria de Anglia, înrudită cu Casele domnitoare ale Marii Britanii, Rusiei și Germaniei, postură din care a exercitat o influență benefică asupra țării de adopție – România.
în condițiile participării României la primul război mondial, după prăbușirea frontului rusesc, în 1917, a fost adoptată hotărîrea încheierii păcii separate cu Puterile Centrale, act politic concretizat în Tratatul de la București (aprilie 1918) – act rușinos și umilitor – pe care Ferdinand I a refuzat să-l ratifice, menținînd prestigiul țării.
După reîntregirea statului național unitar român din 1918 prin unirea Basarabiei (27 martie), a Bucovinei (28 martie) și a Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului (1 decembrie), la 15 octombrie 1922 regele Ferdinand I s-a încoronat, alături de regina Maria, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, iar pe coroana regală de oțel a lui Carol I au fost adăugate și însemnele provinciilor reunite.
Credincios idealurilor poporului român și încrezător în victoria finală, în momentele de cumpănă din primăvara anului 1917 a promis ostașilor armatei române, în majoritate de proveniență țărănească, prin proclamarea sintagmei „Luptați băieți, pămîntul este al vostru, țara este a voastră”, reforma agrară înfăptuită în anul 1921 împroprietărindu-i cu supfafața de 6 milioane de hectare prin exproprierea marilor moșii. Acea promisiune către ostași a fost făcută în fața Gării Răcăciuni – Bacău cu ocazia unei inspecții de rutină a armatei aflate în zonă.
Legată de zona Bacăului, activitatea regelui Ferdinand I este și donația de cărți trimisă liceului ce fusese relativ recent înființat (1897), pentru care școlii i s-a acordat numele „Principele Ferdinand”, nume pe care-l păstrează și astăzi Colegiul Național din Bacău.
însușindu-și religia ortodoxă (deși el era, prin naștere, catolic) i-a botezat în această religie pe toți cei șase copii ai săi. în același an (1927), odată cu stingerea din viață și a primului său sfetnic – primul-ministru Ion I. C. Brătianu – România a suferit și suportat cu greu pierderea celor doi întregitori de țară. înmormîntat în pronausul Mănăstirii Curtea de Argeș acum 80 de ani – regele a fost plîns de întregul popor român pentru lealitatea și vrednicia, cumpătul și chibzuința cu care condusese țara.
l păstrează și astăzi Colegiul Național din Bacău.
însușindu-și religia ortodoxă (deși el era, prin naștere, catolic
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.