Piața bursieră scade, SIF-urile cresc
încă o zi de caniculă și încă o ședință bursieră de dilatare a prețurilor, ieri, 24 iulie. Cele mai favorizate de entuziasmul investitorilor au fost acțiunile celor cinci SIF-uri și, în special, cele ale SIF3 Transilvania. Indicele BET-FI a urcat cu circa 1,5%, iar acțiunile SIF3 Transilvania s-au apreciat cu aproape 8%. Și ceilalți doi indici bursieri mai importanți au avut aprecieri, însă de o amploare mult mai redusă. Indicele BET a cîștigat 0,17%, iar indicele BET-C a urcat cu 0,04%. Singurul indice care a scăzut a fost ROTX (minus 0,61%).
Lichiditatea tranzacțiilor a mai crescut puțin, ajungînd la nivelul de 19,4 milioane de euro pe piața principală. Piata Rasdaq a înregistrat un volum record de tranzacționare de 56 de milioane de euro, grație unei tranzacții foarte importante cu acțiuni Asirom, prin care Viena Inssurance a achiziționat de la omul de afaceri Ioan Nicolae o cota de 33% din capitalul social al companiei românești de asigurări. Pe secțiunea principală a pieței, cele mai tranzacționate titluri au fost SIF-urile, toate cele cinci clasîndu-se pe primele locuri ale topului zilnic pe criterii de lichiditate. Piața continuă, așadar, pe trend ascendent, maximele istorice se succed de la o zi la alta, iar optimismul investitorilor se păstreaza aproape neștirbit, în pofida scăderilor destul de pronunțate din ultima perioadă a piețelor europene. Probabil că atîta vreme cît piața americană și cea asiatică nu vor da semne clare de slăbiciune nu se va schimba sentimentul pozitiv, nici în ceea ce privește piețele emergente.
Desigur, între companii importante și lichide tranzacționate la bursa bucureșteană în afara SIF-urilor, au existat și societăți care au consemnat scăderi. Printre acestea se numără titlurile Turbomecanica, acestea încasînd și ieri o depreciere de circa 1,3%. Reamintim că societatea a amînat publicarea rezultatelor financiare semestriale pentru data de 30 iulie (luni), dupa ce inițial programase acest eveniment pentru miercuri 25 iulie.
De asemenea este util pentru investitori să știe că ieri a fost ultima zi în care cei care cumpărau acțiuni Prospecțiuni SA București (simbol PRSN pe piața Rasdaq) mai puteau participa la majorarea de capital social cu acțiuni gratuite anunțată de companie. Așadar, de astăzi prețul se va ajusta în sens negativ, prețul matematic de echilibru fiind de circa 42,1 lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.