Antrenorul Cristi Popovici s-a arătat ieri destul de mulțumit de cele arătate de elevii lui în „amicalul” cu partenerii de serie de la Botoșani. „Au contat, în special, primele 60 de minute. S-a văzut că echipa a jucat destul de bine. Ne-am creat multe ocazii de gol, dar am și ratat foarte mult. Este îmbucurător că avem multe asemenea ocazii, că ajungem pînă în fața porții. Ar mai trebui să mai și înscriem. Se va întîmpla și acest lucru. Spre exemplu, aseară (n.r., marți) am făcut individualizare cu atacanții, tocmai în scopul de a mări eficacitatea. Le-am spus ce și cum ar trebui făcut. Repet, este bine că ne reușim să creăm ocazii. Astăzi (n.r., ieri) au ratat foarte mult. Altfel, s-a văzut diferența dintre prima parte a jocului și cea de a doua. Timp de aproape o oră oaspeții nu au reușit să ne pună poarta în pericol. După ce am făcut schimbările s-au văzut deficiențele din defensivă. Cuplul de fundași centrali, Goian și Ion Vrînceanu, mai are mult de lucrat. Apoi, în ultima jumătate de oră, meciul a fost echilibrat. FC Botoșani are un lot bun și legat. Cei trei jucători de culoare sînt bine înfipți în echipă și au valoare”, a declarat Popovici. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.