Mihai BUZNEA
Medicina românească nu duce lipsă de entuziaști capabili să se dăruiască binelui comun printr-o carieră exemplară și sacrificii proprii directe și imediate. După mai bine de un deceniu de strălucită practică medicală în țări ale Occidentului, cu confirmări în Franța și Canada, țări în care avea de partea lui certitudinea profesională și materială, un tînăr specialist în chirurgie neurologică infantilă se întoarce acasă spre a contribui la binele medical autohton. Renunță la clinicile moderne și superutilate cu aparatură de ultimă generație, care îi permiteau performanțe cu totul aparte, și vine în țară pentru a se lua la trîntă cu un sistem sanitar deficitar, suferind de boala cronică a experimentelor interminabile și nereușite, a lipsei de organizare și de resurse financiare. Renunță și la venituri anuale ce depășeau trei sute de mii de dolari și acceptă să se descurce cu salariul lunar de șapte sute de lei! Este, în hotărîrile și în atitudinea lui, un gest de frondă, de inconștiență, de teribilism exacerbat? Nici una dintre aceste posibile stări nu i se poate asocia. Explicația este una singură, clară și fără echivoc: a urmat medicina într-o universitate bucureșteană, a avut șansa specializării în renumite clinici ale lumii, iar după un stagiu de peregrinări a considerat că adevăratul lui rost poate fi doar aici. Depășind dificultăți inerente și specifice românilor, reușește să organizeze o secție de profil la un spital de stat fiindu-și, simultan, șef și subaltern. Dar are încredere că operația de resuscitare îi va reuși, astfel că nu-și abandonează proiectul.
Cele de mai sus nu sînt rodul imaginației sau rezultanta unui scenariu fantezist menit să capaciteze coardele sensibile ale altor tineri aflați la stadiul opțiunii. Cazul este cît se poate de real și, prin datele lui, ar putea produce un anumit șoc în lumea medicală. Iată, așadar, că luptătorii cu morile de vînt ale sistemului sanitar românesc nu ne lipsesc, și chiar dacă victoriile lor sînt, deocamdată, modeste, ele tonifiază viitorul. Exodul perpetuu al halatelor albe spre destinații însorite de promisiunile unei dolce far niente își are și reversurile. Cazul tînărului medic specialist bucureștean nu este singular și are ceva din cerbicia profesională și umană a faimosului doctor american Nick, eroul la fel de celebrului roman „Spitalul municipal” apărut la mijlocul secolului trecut și devenit best-seller și la noi. E un semn că lucrurile se reașează în normalitate, că programele promovate de actualii diriguitori ai ministerului de resort au depășit faza terapiei intensive și a reanimării și au intrat în cea recuperatorie și a convalescenței. Boala lungă și grea a sistemului sanitar și-a găsit antidotul cel mai potrivit: schimbarea de mentalitate. Mai departe, procesul vindecării ține de cazuistică și de diagnostic. Cu o condiție: ținerea sub control strict a oricărei posibile recidive. sibile stări nu i se poate asocia. Explicația este una singură, clară și fără echivoc: a urmat medicina într-o universi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.