CITAT:
La peste 40 de ani de la lichidarea închisorilor comuniste și la peste 17 ani de la prăbușirea vechiului regim, în România nu avem nici un matrilogiu oficial și nici un martir creștin anticomunist, cinstit după cuviință de Biserica neamului.
are foto diac – Mănăstirea Diaconești
Manuscrise unicat îngrijite la Mănăstirea Diaconești
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Diaconești, comuna Agăș, a devenit în ultimele decenii un punct de referință pe harta spiritualității românești. Maicile de aici, împreună cu părintele Amfilohie Brînză, duhovnicul mănăstirii, au reușit de-a lungul anilor să strîngă și să îngrijească o serie de manuscrise document, pe care ulterior le-au dat publicării. Acestea cuprind fragmente zguduitoare despre martirii neamului românesc, o adevărată colecție documentară închinată celor care au suferit și au murit în închisorile comuniste. „întoarcerea la Hristos” este considerată cea mai bună carte scrisă despre experiența claustrală în timpul comunismului, de către fostul deținut politic, Ioan Ianolide. Apariția cărții a fost posibilă doar cu ajutorul obștei de la Mănăstirea Diaconești, care a ordonat și încropit respectiva lucrare, conform manuscriselor aduse într-un sac de cineva, după moartea autorului. Mai mult, zilele trecute, o altă carte de excepție îngrijită de maicile mănăstirii și părintele Amfilohie a putut să vadă lumina tiparului. Este vorba despre cartea „Viața Părintelui Gheorghe Calciu, după mărturisirile sale și ale altora”, apărută la Editura Christiana, alături de un alt volum de mărtrurii despre „sfîntul închisorilor”, Valeriu Gafencu. „Am alcătuit această carte ca să scoatem în evidență credința acestui om extraordinar, Părintele Gheorghe Calciu. Pe lîngă viața istorisită de însuși preotul Calciu, în lucrare sînt cuprinse documente de la CNSAS în care apar aspecte din viața sa pastoral-misionară, precum și evocările unor ucenici ai Părintelui”, a declarat preotul Amfilohie Brînză. Moderatorul discuțiilor de la lansarea cărților, scriitorul Răzvan Codrescu, a ținut să precizeze: La peste 40 de ani de la lichidarea închisorilor comuniste și la peste 17 ani de la prăbușirea vechiului regim, în România nu avem nici un matrilogiu oficial și nici un martir creștin anticomunist, cinstit după cuviință de Biserica neamului. Drept pentru care am găsit de cuviință să ieșim în întîmpinare, cu o colecție documentară închinată martirajului ortodox din România secolului XX”. Mănăstirea Diaconești se află situată pe șoseua Comănești-Miercurea Ciuc, la km 67, ramificație stînga peaste podul Trotușului, la doi kilometri pe drum de piatră. (Romulus Dan BUSNEA) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.