Deconturi imprevizibile

Mihai BUZNEA

…Viitor de aur țara noastră are! încep să mă îndoiesc de destinul apoteotic pe care poetul nostru național ni-l prezicea în urmă cu mai bine de un secol și jumătate. De unde atîta scepticism, cînd politicienii noștri încearcă să ne convingă, pe toate căile, că ne merge din ce în ce mai bine și nu avem motive de îngrijorare, ci de optimism, pentru ceea ce va fi? Sărbătorirea zilei naționale a României a relevat, din nou, pentru cei care au cît de cît capacitatea de a raționa și de a fi obiectivi, un adevăr alarmant: fenomenul înstrăinării. Copiii românilor care au ales să trăiască pe alte meleaguri europene – în Spania, Italia, Franța, Anglia, Noua Zeelandă – își pierd din ce în ce mai mult sentimentul apartenenței naționale. Sînt suficienți doar cîțiva ani pentru ca distanța ce-i separă de patria-mamă și să-i apropie de țara de adopție să se adîncească tot mai mult, riscînd să devină prăpastie. Formula „ne pierdem copiii!” cunoaște, în context, alte conotații, cu accente grave și efecte imprevizibile. Chiar dacă mediul familial încearcă să păstreze valorile morale ale spațiului de origine, școala pe care o urmează, educația pe care o primesc reușesc să estompeze eforturile părinților și să-i direcționeze pe copii spre alte formule de reprezentare conștientizată. Anchetele de presă și sondajele întreprinse de reporteri ai diverselor televiziuni românești în spațiul comunitar european sînt cît se poate de relevante: nu se cunosc evenimente istorice majore, date, fapte, semnificații; limba maternă este tot mai puțin și mai prost vorbită, riscînd a fi uitată, reprezentările despre ce înseamă „acasă” devenind doar formule retorice ale unor aminmtiri tot mai vagi estompate de realitățile imediate ce le compun existența diurnă. Astfel, fenomenul asimilării etnice ne lovește cu duritate tocmai pe noi, cei care sîntem acuzați de unii dintre concetățeni că l-am practica prin toate căile și mijloacele.
Am putea considera, așadar, că în timp ce problemele noastre demografice se adîncesc, cele ale partenerilor comunitari își găsesc rezolvări, chiar dacă parțiale, pe seama circulației libere a indivizilor și a normelor dreptului comunitar european de a se așeza acolo unde doresc. Pentru că viitorul demografic le provoacă frisoane multora dintre liderii politici ai țărilor respective. Care, desigur, nu stau cu mîinile în sîn și caută soluții pentru ieșirea din criză. însăși posibilitatea de a opta pentru copilul lor, încă de la naștere, pentru cetățenia țării de reședință reprezintă o formulă cu bătaie lungă. Ceea ce pentru noi poate însemna pierderi cuantificabile certe. Dacă factorii demografici autohtoni – indicatorii de natalitate, mortalitate infantilă, de creștere zero, vor continua să evolueze pe aceleași coordonate, peste numai patru – cinci decenii vom fi mai puțini cu circa cinci milioane de suflete, în condițiile în care emigrația își va spune, la rîndul ei, un cuvînt demn de luat în seamă. Și aceasta, pe fondul amplificării pericolelor de îmbolnăviri infantile: aproape opt mii de copii bolnavi de cancer, din cele circa unsprezece mii de cazuri aflate în evidențele și sub monitorizarea ministerului de resort, peste 600 000 de diabetici etc. Programele derulate de responsabilii din Sănătate nu înseamnă și eradicarea necondiționată a maladiilor care ne atacă din toate direcțiile.
Fără a fi alarmiști, ci doar realiști cu prezentul și viitorul nostru, să nu ni-l abandonăm hazardului. Scadențele unor politici falimentare pot veni mai repede decît ne așteptăm și pot, de asemenea, să aibe deconturi imprevizibile. aproape opt mii de copii bolnavi de cancer, din cele circa unsprezece mii de cazuri

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!