Ștefan RADU
Mîine, România își sărbătorește majoratul postrevoluționar. Privind în jurul meu, sînt surprins să văd cît de mulți sînt oamenii care cred că istoria a început cu ei și se va sfîrși cu al lor deces! Au trecut 18 ani și am impresia că uităm de unde am plecat și ignorăm unde am ajuns. Pe tot acest drum, mulți dintre noi ne-am ghidat după speranțele născute în 22 Decembrie 1989. Poate orizontul de așteptare a fost prea pretențios… Dezamăgirile par acum a fi mai multe decît împlinirile și habar nu avem care este cauza. Poate că dacă ne-am desprinde odată de trecut și am construi un pic de viitor altfel ar arăta România la majoratul ei…
Din ce în ce mai puțini oameni vorbesc despre acele zile de spaimă și entuziasm din care s-a născut o solidaritate națională greu de explicat noilor generații. Acum, altele sînt subiectele zilei. O căutăm pe Elodia, îl filmăm pe Orban și rîdem la bancurile de cartier ale Președintelui. Nici nu mai observăm că fraza anterioară ar fi fost periculos de scris și imposibil de tipărit cu mai puțin de două decenii în urmă… Sîntem preocupați de împrumuturile bancare și de plata ratelor la termopane, iar colindele de Crăciun sînt cîntate pe ritmuri americane. Unele lucruri par să o fi luat razna. înainte aveam ceva gologani prin buzunare, dar vitrinele erau goale. Acum privim galantarele cu bunătăți și magazinele cu haine de lux, însă portofelele sînt prea ușoare. Tranziția prin capitalismul de junglă ne-a împărțit într-un mod uneori greu de acceptat. Trăim pe datorie sau din banii trimiși de românii plecați să muncească prin toată Europa. Visul prosperității occidentale s-a dovedit greu – dacă nu cumva imposibil… – de atins.
De sărbători, românii – indiferent unde și cum – știu să se bucure și le place să cînte pentru timpurile ce vin: „Semne bune anul are!”… Poate de data aceasta nu se vor mai înșela. Vin alegerile, se vor lansa promisiuni absurde, însă cred că națiunea a ajuns la maturitate (asta înseamnă majoratul). Este timpul ca măcar o parte dintre speranțele Revoluției să capete contur. Benjamin Franklin spunea că „sărăcia ucide spiritul și sufletul”. Cu ultimele resurse pe care le mai avem, să ne salvăm, ca națiune, spiritul și să ne eliberă sufletul. Să ducem la bun sfîrșit ce am început acum 18 ani… Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.