~3 min lectură • 0 comentarii

Nauplin si mitul erotic cu Zeus si Maia

Redacția Ziarul de Bacău

La Nauplin, prima capitala a Greciei, locul unde s-a turnat – dupa spusele localnicilor – filmul „Contele de Monte Cristo”, am respirat aer venetian si am avut ragazul sa ascult mitul erotic cu Zeus si pleiada Maia.
Cind a ajuns în portul din Nauplin am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o în piata San Marco din Venetia, ca Marea Mediterana poate fi masurata cu pasul, ca este un fel de prelungire a curtii, un fel de refugiu acvatic din fundul gradinii. Daca, din umbra campanilei bazilicii San Marco, orizontul maritim se opreste în limanul Lido, de sub o umbrela a uneia din numeroasele taverne care marginesc, de aproape, portul din Nauplin, vederea se concentreaza spre insula Burtzi, de fapt, o fortareata ce pastreaza elemente din arhitectura numerosilor cuceritori vremelnic instalati aici, la care contributia celei de a doua ocupatii venetiene (1686 – 1715) este dominanta.
…Am ajuns în virful promontoriului Akranafplia. De acolo, spre uscat, se deschidea o priveliste masliniu – aurie a Argolidei, iar spre Marea Mediterana, albastrul apei adinci, cu fund stincos, asa cum numai sub un cer fara nici macar o scama de nor se poate vedea. Vazuta de sus, insula Burtzi parea mai mica, în schimb, îsi demonstra importanta pozitie strategica pentru navigatia din golful Argolic.
…Ne-am întors în decorul scenografic, de ev mediu, al portului. Istoricul Tocilescu a tinut sa ne reaminteasca:
– Nauplin a fost capitala Greciei independente din anul 1829 pina la 18 septembrie 1834. Sarbatoarea nationala a Greciei este pe 25 martie, referindu-se la ziua din anul 1821, cind arhiepiscopul de Patras a proclamat independenta de sub jugul otoman. Atunci a început început razboiul de eliberare nationala, care a durat pina la tratatul de la Adrianopol, încheiat în anul 1829.
– Domnilor, a intervenit studentul Albanoapte, un locuitor din Nauplin mi-a spus ca pe insula Burtzi au fost turnat filmul „Contele de Monte Cristo”, realizat în anul 1955, în care protagonisti au fost actorii Jean Marais si Lia Amanda.
– Mai degraba, a replicat profesorul Tocilescu, am motive sa cred ca filmul a fost turnat în insula If, situata la intrarea în portul din Marsilia.
– Domnule profesor, ne-ati promis ca ne veti povesti un mit erotic.
– Da, ramasesem dator sa va spun mitul cu Zeus si pleiada Maia. Cum a ajuns Zeus sa aiba aceasta legatura extra – conjugala nu se stie, cert este ca la sorocul cuvenit s-a nascut Hermes, într-o pestera din muntele Killini, la sud – vest de Corint. Cu scutecele pe el, Hermes a ajuns tocmai în Tesalia. Astfel, el a ajuns zeul calatoriilor si paznicul drumurilor. Acolo, el a ascuns vacile pe care le pazea Apolo, fratele lui vitreg dupa tata. Mai tirziu, el i-a furat lui Apolo arcul si tolba cu sageti, iar lui Poseidon – tridentul. Luind înfatisarea lui Ares, fiul Herei, Hermes a supt lapte din sinul sotiei legitime a lui Zeus, pentru a deveni nemuritor, ca zeii. Asa a ajuns Hermes zeul furtisagurilor. Tot de mic copil, el a confectionat o lira dintr-o carapace de broasca testoasa. A vindut lira lui Apolo, iar cu banii luati si-a cumparat caduceul, acel bat cu puteri magice, de care nu se despartea niciodata. Astfel, el a ajuns zeul comertului.
– Ooo! Cit de complicata este mitologia greaca! a exclamat Sofistoc Albanoapte. Apropo, europenii au vrut la începutul anilor ’70 sa lanseze o naveta spatiala denumita „Hermes”, proiect abandonat în anul 1992. Vi se pare logic?
– Iata o tema de reflectie mai complicata chiar decit mitologia greaca, a raspuns Acribion Tocilescu.

DORU CIUCESCU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.