Revista „Ateneu” dovedește că e în frunte printre revistele lunare băcăuane și prin faptul că își editează prima numărul pe iulie. Și asta cu un număr consistent, capabil să trezească interesul cititorului. Actorul și regizorul Ioan Sapdaru este surprins intr-un incitant dialog cu Carmen Mihalache. La rubrica „Eseu”, revista ne propune un periplu prin opera și profesiunea de credință a romancierului Philip Roth. Ca de obicei, receptarea critică este bine reprezentată. Adrian Jicu scrie despre poezia profesioniștilor din domenii străine filologiei: poeții aflați în vizor sînt Petru Scutelnicu și Vasile George Puiu. Consemnările critice se referă, în acest număr, la Emilian Marcu, Nadia-Corina Cernica, Bogdan Ulmu, Rodian Drăgoi și Cornel Galben. Sergiu Adam, aflat între scriitorii reprezentativi ai Bacăului, este serbat la împlinirea vîrstei de 70 de ani. âi spunem și noi „La Mulți Ani!”. Vasile Spiridon tratează, în rubrica sa, „Perna cu Ace”, „ânțelesurile operei și ale vieții”, comentînd volumul Dorinei Grăsoiu despre „Viața cărților lui Ovidiu Papadima”. Irina Petraș scrie despre tabu-uri în literatură, arătînd că o parte a literaturii noastre actuale, ce mizează „pe dezgoliri și despuieri lingvistice”, nu e deloc nouă sub soare. „Meridianele” lumii este o pagină dedicată de această dată romancierului marocan Jahar Ben Jelloun. (Dan PERȘA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.